spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Un tânăr mort, alţi trei răniţi, din cauza unui inconştient care conducea un tractor cu remorcă nesemnalizată

- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, care conducea un tractor cu o remorcă încărcată cu scânduri, nesemnalizată, a provocat un cumplit accident rutier, care a dus la decesul unui tânăr în vârstă de 18 ani şi rănirea a încă trei tineri.

Tragedia s-a produs vineri noapte, în jurul orei 22.15, pe DN 29 A, la ieşirea din Zvoriştea spre Suceava. Cei patru tineri se aflau într-un autoturism Audi şi veneau spre Suceava. Tractorul se deplasa pe acelaşi sens de mers, iar şoferul autoturismului nu a reuşit să evite impactul cu obstacolul apărut brusc în faţă.

Remorcă confecţionată artizanal, supraîncărcată cu lemn şi fără nici o urmă de semnalizare

Ionel Sfichi, în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava, conducea un autoturism Audi A4. Alături de el, în maşină, se aflau Marius Bernicu, în vârstă de 18 ani, din Zvoriştea, pasager pe scaunul din dreapta faţă, Petrică Bechiu, de 19 ani, şi Andrei Barariu, de 16 ani, tot din Zvoriştea, ultimii doi pe bancheta din spate.

Toţi patru fuseseră la rude, în comuna Zvoriştea, iar la acea oră veneau spre Suceava.

Petru Pânzaru, în vârstă de 70 de ani, domiciliat în comuna Zvoriştea, conducea pe acelaşi sens de mers un tractor U 445, care tracta o remorcă neînmatriculată şi neînregistrată, în care erau încărcate deşeuri din lemn. Este vorba de o remorcă confecţionată artizanal, care nu are ce căuta pe un drum public. Pentru ca gradul de inconştienţă al şoferului să fie maxim, remorca, al cărei gabarit era depăşit de încărcătură, nu era semnalizată în nici un fel.

Moartea groaznică a unui tânăr de 18 ani

Şoferul în vârstă de 18 ani nu a văzut tractorul şi a intrat în plin în lemnele din remorcă. Încărcătura a intrat prin parbriz, pe partea dreaptă a maşinii, pe locul unde se afla celălalt tânăr de 18 ani, Marius Bernicu.

Unul din martorii care au ajuns primii la tragedie, Ştefan Andriesei, a declarat: “Remorca tractorului nu era semnalizată, iar maşina a intrat direct în ea. Şoferul nu cred că avea viteză, eu eram la o sută de metri în spatele lui. Se putea întâmpla oricui, chiar dacă circula şi cu 30 de kilometri la oră şi se trezea cu obstacol în faţă”.

Personalul medical SMURD ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru pasagerul din dreapta, care era decedat, cu o gravă leziune în zona capului. Ceilalţi trei tineri au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Ei au fost diagnosticaţi ulterior cu leziuni destul de grave, însă sunt în afara oricărui pericol.

„Măcar o amărâtă de vestă reflectorizantă să fi fost agăţată pe undeva…”

Cei mai mulţi dintre şoferii care au ajuns la faţa locului erau revoltaţi de cum se poate muri cu zile pe un drum naţional.

„Nici o semnalizare, nimic, măcar o amărâtă de vestă reflectorizantă să fi fost agăţată pe undeva… Părerea mea este că nici un şofer nu putea vedea la timp remorca, mai ales dacă circula cu fază scurtă. Oricare putea să moară dacă avea ghinionul să ajungă în spatele acestui tractor”, a declarat Sergiu Leontescu.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-09-30/Un-tanar-mort-alti-trei-raniti-din-cauza-unui-inconstient-care-conducea-un-tractor-cu-remorca-nesemnalizata#ixzz2gRwubTOo

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.