spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Ţeapa prin metoda „accidentul” pe cuponul de pensie

- Advertisement -

Poliţiştii s-au gândit ca taloanele de pensie să conţină o serie de informări şi sfaturi cu privire la acest tip de înşelăciune, metoda „accidentul” u pensionarii sunt victimele preferate de escroci în asemenea cazuri

Sute de oameni, în special de vârsta a treia, au fost înşelate prin metoda „accidentul” în ultimul an. Acestea au dat diverse sume de bani sau obiecte de valoare unor străini care pretindeau că le ajută rudele apropiate aflate într-un mare necaz. Unii dintre escroci, care se dădeau drept avocaţi, procurori sau poliţişti, au fost identificaţi şi condamnaţi. Oamenii legii au descoperit adevărate reţele compuse din persoane aflate atât în detenţie cât şi în libertate. Chiar săptămâna trecută, într-o singură zi, opt focşăneni au fost sunaţi de escroci pentru a le cere sume de bani după metoda accidentul. O bătrână de 81 de ani s-a lăsat păcălită şi i-a dat unei persoane necunoscute suma de 600 de lei şi cerceii de la ureche. Aşa că poliţiştii s-au gândit la noi modalităţi de a-i atenţiona pe cei care ar putea pica în capcana escrocilor: prin intermediul cupoanelor de pensie. „Avand în vedere sesizările referitoarea la comiterea unor astfel de fapte de înşelăciune prin metoda accidentul, conducerea Inspectoratului de Poliţie Vrancea a considerat oportun ca pe spatele cupoanelor de pensie să fie inserate mesaje cu caracter preventiv. Prin urmare, s-au început demersurile la Casa Judeţeană de Pensii  şi dacă se va considera oportun, va fi aprobat un protocol de colaborare”, a spus
inspectorul principal  Adrian Dochioiu, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea.

Pensionarii sunt de acord

De la începutul anului şi pană în prezent, poliţiştii din Vrancea au înregistrat 60 de sesizări cu o asemenea infracţiune. Cele mai multe victime sunt din randul pensionarilor. Prin urmare, beneficiarii acestei inţiative şi-au dat, deja, acordul pentru a se scrie pe spatele cuponului de pensie mesajele de avertizare şi de prevenire.“Sunt bătrani care nu cunosc  aceste probleme ca să se ferească de escroci. În general, bătranii sunt cei sunaţi pentru că nu îşi dau seama, pentru că cei care sună se gandesc că îi păcălesc mai repede pe bătrani”, ne-a spus un pensionar pe care l-am întalnit la Casa de Pensii. “Au fost care au sunat şi au spus despre copii că au nu ştiu ce accidente în afara ţării şi au nevoie de bani. Nu am dat însă crezare, i-am sunat pe copii şi s-a rezolvat totul. Nu a fost nimic adevărat”, a completat un alt pensionar. Până să apară mesajele pe taloanele de pensie, oamenii legii desfăşoară în această săptămână o campanie de informare şi prevenire având ca subiect escrocheriile prin metoda „accidentul”. Urmează ca reprezentanţii Ministerului de Interne şi cei ai Casei Naţionale de Pensii să găsească modalitatea legală de a pune în practică această iniţiativă.

Mai mult pe: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/97907-noapte-de-foc-la-vizantea-livezi-au-ars-patru-tone-de-fan.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.