SUICID O tânãrã în vârstã de 29 de ani, din Bârlad, se zbate între viatã si moarte dupã ce în urmã cu douã zile a încercat sã-si punã capãt zilelor, spânzurându-se cu un cearceaf de burlanul de la sobã. În prezent se aflã internatã la sectia ATI, din cadrul spitalului bârlãdean, în comã de gradul IV. Ea este tinutã în viatã doar de aparate, cadrele medicale fiind sceptice în privinta sanselor de supravietuire. Mamã a doi copii, tânãra nu se aflã la prima faptã de acest gen. Ultima tentativã de suicid s-a consumat în urmã cu doi ani, când si-a tãiat venele.
Tânãra a fost gãsitã întâmplãtor într-o anexã a locuintei din satul Gara Banca, comuna Banca, de cãtre o vecinã. Dupã ce a dat-o jos din streang, aceasta a sunat imediat la numãrul de urgentã 112 solicitând ajutorul unei ambulante. Putin mai târziu, victima a fost transportatã la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” din Bârlad în comã de gradul IV. De la Compartimentul de Primire Urgente (C.P.U.) a fost transferatã la sectia de Anestezie si Terapie Intensivã unde se aflã si în prezent. „Din pãcate, tânãra, în vârstã de 29 de ani, este tinutã în viatã doar de aparate. Ea a fost adusã cu o ambulantã în stare gravã, mai exact în comã de gradul IV. Am înteles cã a fost vorba de o tentativã de suicid prin spânzurare. Nu cunosc motivele dar stiu cã nu se aflã la prima faptã de acest gen. Ea a mai fost internatã în unitatea noastrã în urmã cu doi ani dupã ce si-a tãiat venele de la o mânã. Atunci, pacienta le-ar fi declarat medicilor cã a mai avut si alte tentative în trecut, pe vremea când învãta la liceu. Cu sigurantã este vorba despre o persoanã cu labilitate psihicã, iar în acest caz nu cred cã se poate vorbi despre un motiv”, a declarat Adrian Gheorghiu, asistent medical statistician în cadrul spitalului bârlãdean. Motivul nu a fost deslusit nici de politistii care au efectuat cercetãri la fata locului. Asupra femeii nu s-a gãsit niciun bilet în care sã-si motiveze fapta. De asemenea, s-a exclus si posibilitatea comiterii vreunei infractiuni. „Sesizarea s-a fãcut pe numãrul de urgentã 112 de cãtre o vecinã. Aceasta a gãsit-o pe tânãra de 29 de ani spânzuratã cu un cearceaf de burlanul de la sobã. În continuare politistii Postului de Politie Banca efectueazã cercetãri cu privire la împrejurãrile în care a avut loc acest eveniment. Nu existã suspiciuni în ceea ce priveste comiterea unei infractiuni”, a declarat agent principal Alina Tonicã din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui. Femeia este mamã a doi copii minori si nu avea în niciun caz probleme financiare.