spot_img
30.9 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Serghei Pirojkov: Nu vedem altă alternativă decât integrarea europeană

- Advertisement -

Agenda politicii externe a Ucrainei este marcată anul acesta, printre altele, de două evenimente importante: preluarea preşedinţiei OSCE şi Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, consideră că în regiunea transnistreană au apărut mai multe surse de tensionare a situaţiei, iar apropierea de Uniunea Europeană va depinde mult de rezultatele Summitului de la Vilnius.

– A trecut mai mult de o jumătate de an de la preluarea preşedinţiei OSCE de către Ucraina. Cum apreciaţi această perioadă?

– Ucraina a preluat preşedinţia OSCE pentru prima dată în istorie. E o misiune onorabilă, dar deloc uşoară. S-a mărit şi numărul statelor membre. Acum suntem 57, după aderarea Mongoliei la OSCE. Una din priorităţile organizaţiei este reglementarea conflictelor apărute după destrămarea Uniunii Sovietice. În afară de aceasta, în atenţia noastră rămân problemele libertăţii media, problemele energetice şi ecologice, lupta împotriva discriminării, situaţia refugiaţilor. Desigur, regiunea transnistreană ocupă un loc important în agenda noastră, pentru că avem hotar comun. Orice proces negativ care se întâmplă aici influenţează şi regiunile de frontieră ucrainene. Trebuie să recunoaştem că a fost o perioadă dificilă şi pentru Ucraina, dar şi pentru R. Moldova. Totuşi am reuşit să păstrăm dinamica desfăşurării negocierilor în formatul „5+2”, care au avut loc la Lvov (februarie), Odesa (mai) şi Viena (iulie). Au existat momente când partea transnistreană putea să părăsească masa de negocieri. De aceea, a fost nevoie de anumite eforturi diplomatice pentru a menţine în viaţă formatul „5+2”. În timpul acestor negocieri, am reuşit să soluţionăm unele probleme tehnice, cum ar fi demontarea funicularului dintre Râbniţa şi Rezina, iar la ultima rundă de la Viena am decis semnarea unui plan de acţiuni privind situaţia ecologică a râului Nistru.

Următoarea rundă de negocieri va avea loc la Bruxelles. Sperăm că acolo vom reuşi să abordăm situaţia şcolilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, libera circulaţie pe ambele maluri ale Nistrului prin deschiderea podului Gura Bâcului – Bâcioc şi problema colaborării dintre forţele de ordine de la Tiraspol şi Chișinău. Din păcate, anul acesta nu am reuşit să organizăm o întâlnire dintre fostul premier Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Sper ca actualul premier, Iurie Leancă, să aibă o astfel de întrevedere în a doua jumătate a anului.

mai mult: timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.