spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Din vina părinţilor, mii de copii cu obezitate ajung la Spitalul Sf. Maria

- Advertisement -

Patru minori sunt diagnosticaţi zilnic cu obezitate la Spitalul Clinic de Copii “Sfânta Maria”, adică peste 1.300 de cazuri pe an. Dintre aceştia, aproximativ 150 au doar probleme cu greutatea, în timp ce restul au diferite boli asociate. Medicii susţin că fenomenul este îngrijorător şi că, de cele mai multe ori, vina aparţine părinţilor care, deşi pun alimentaţia copiilor pe primul plan, le satisfac toate poftele şi nu au grijă să consume doar alimente sănătoase. La vârste fragede, copiii ajung să cântărească chiar şi cu zece kilograme mai mult decât este indicat, consecinţele obezităţii fiind grave.

Săptămâna trecută, la Spitalul de Pediatrie a ajuns un băieţel de doar opt ani cu aproximativ 65 de kilograme. Prea mult pentru vârsta sa, susţin medicii. Mişcările le face greu, urcă câteva trepte cu dificultate şi respiră ca şi cum s-ar sufoca în orice clipă. Iar cazul nu este unul singular. În acest tablou apar peste o sută de minori anual care ajung să cântărească aproape dublu faţă de greutatea normală pentru vârsta pe care o au.

De cele mai multe ori, copiii devin supraponderali tocmai din cauza părinţilor care le oferă tot felul de alimente nesănătoase, fără a le impune un regim strict. Mulţi copii sunt forţaţi să termine tot din farfurie, nu fac suficient sport şi sunt răsplătiţi cu dulciuri. Nu putem forţa copilul să mănânce, dar nici nu-i putem oferi tot ce doreşte. Asta le spun medicii mamelor care au copii obezi. Mai multe kilograme în plus nu ar reprezenta o problemă atât de mare, dacă acestea nu ar duce la complicaţii şi boli grave. „Obezitatea la copii duce la hipertensiune arterială, leziuni vasculare precoce, boli cardiovasculare, ateroscleroză, probleme gastroenterologice şi multe alte afecţiuni”, avertizează dr. Cătălina Ionescu, purtăror de cuvânt al Spitalului de Copii.

Cazurilor de sugari şi preşcolari care au probleme mari cu greutatea au devenit tot mai frecvente. Dacă în anul 2010, la Spitalul de Pediatrie s-au înregistrat 104 cazuri de obezitate la copii, în anul 2011 au fost 160, iar anul trecut în evidenţă au fost luaţi 170 de copii. Aceştia se luptă doar cu kilogramele în plus, în timp ce numărul obezilor care suferă şi de alte boli este mult mai mare. „Anul trecut, în unitatea medicală au fost luate în evidenţă 1.245 de cazuri de obezitate, iar de la începutul acestui an, în primele şase luni, au venit 681 de minori obezi. Foarte puţini au doar obezitate. Mulţi au fost diagnosticaţi şi cu boli asociate, precum diabet, hipertensiune arterială sau probleme gastroenterologice”, a adăugat dr. Ionescu.

Cadrele medicale susţin că tot mai puţini copii mănâncă supe, legume şi fructe, iar consumul alimentelor de tip fast-food a crescut enorm, acestea contribuind la apariţia obezităţii infantile. „Astfel de produse nu trebuie excluse în totalitate din alimentaţie, dar trebuie consumate cu moderaţie. Obezitatea apare atunci când în regimul alimentar predomină făinoasele, se renunţă precoce la alimentaţia naturală, sugarii nu sunt alăptaţi până la cel puţin şase luni de viaţă, se consumă prea mulţi cartofi sau orez, precum şi sare şi grăsimi, iar cina este mult prea bogată”, a declarat prof.dr. Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie din cadrul Spitalului de Copii. De asemenea, consumul de băuturi răcoritoare dulci, bogate în zaharuri, duce la obezitate.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/din-vina-parintilor-mii-de-copii-cu-obezitate-ajung-la-spitalul-sf-maria–20096.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.