spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

CINE MINTE TÃRANII DIN OBÂRSENI?

- Advertisement -

Politica si religia, amestecul fãcut de Ana Birchall în Colegiul Zorleni

HRAM CU POLITICÃ… În loc de pomenirea mortilor si slujba religioasã la care se asteptau, oamenii din satul Obârseni s-au trezit la biserica lor pe 15 august cu deputata PSD Ana Birchall, care a avut programatã o vizitã în teritoriu. Deputata Birchall le-a tinut oamenilor o cuvântare în care le-a promis mãrirea pensiilor si a ajutoarelor sociale, arãtând, cum spun o parte dintre cetãteni, cã drumul asfaltat existent, Voinesti-Obârseni-Lingurari, primul drum asfaltat din aceastã comunã, a fost fãcut de cãtre guvernul USL, la interventia ei. Lucrul acesta l-a înfuriat pe fostul senator de Bârlad, Vasile Pintilie, care a tinut sã o punã la punct pe Ana Birchall, care la rândul ei i-a dat un rãspuns acuzatiilor ex-senatorului Pintilie. Primarul comunei Voinesti, Ricã Miler, a recunoscut cã drumul asfaltat este fãcut cu bani europeni, cel mai mare ajutor pentru obtinerea finantãrii fiind primit de la ex-senatorul Vasile Pintilie, care este fiu al satului Obârseni. Deci, cine minte?

Pe 15 august, la hramul bisericii din satul Obârseni, comuna Voinesti, deputata Ana Birchall a fost prezentã la slujba religioasã tinutã cu ocazia sãrbãtorii religioase “Adormirea Maicii Domnului”. Ea a avut în zilele de 15-19 august, programatã o vizitã în teritoriu, în Colegiul Zorleni. Conform unor precizãri venite de la sãtenii participanti la “evenimentul” respectiv, pe deputata Ana Birchall nu o cunosteau si unii oameni, bãtrâni, nici nu puteau sã-i pronunte numele. Asta nu a împiedicat-o pe deputata PSD sã li se adreseze celor câtiva sãteni prezenti la bisericã, fãcând – cum s-ar zice – declaratii politice în loc sã lase pe cei care voiau sã li se tinã slujbã la mormintele rudelor sã-si facã datoria. Printre altele, ea a precizat cã li se vor mãri pensiile, salariile si ajutoarele sociale, fãrã a li se preciza oamenilor cã ea nu are nicio putere sã facã acest lucru. Mai mult, conform informatiilor primite, Ana Birchall s-ar fi lãudat cu realizãrile vechiului guvern, cã în comuna Voinesti s-a asfaltat un drum de circa sapte kilometri fãrã sã li se spunã cã acel drum este realizat de guvernul PDL si nu de USL. Finantarea drumului a fost obtinutã în 2011, lucrãrile au început în 2012 fiind terminate în acest an. Pentru acest proiect, necesar comunei Voinesti, locul de nastere al ex-senatorului PDL Vasile Pintilie (nãscut la Obârseni chiar), am solicitat un punct de vedere al acestuia vis-a-vis de relatãrile sãtenilor.

Rãzboiul declaratiilor

“Face politicã la bisericã si mai si minte”

“Am auzit si eu cu stupoare de la câtiva cetãteni din sat cã doamna Ana Birchall, în loc sã se ocupe de problemele reale ale comunei, încearcã sã suceascã mintile unor cetãteni, cu minciunile traditionale USL-iste: cã vor mãri pensiile, ajutoarele sociale si salariile. Deocamdatã, doamna Birchall si guvernul USL nu au reusit decât sã sãrãceascã populatia satelor, printr-o avalansã de impozite si taxe noi, care nu pot fi acoperite de nicio mãrire de pensii sau ajutoare sociale. Astfel, s-au pus impozite pe terenurile agricole, pe gãini, pe a treia vacã, pe mai mult de 25 de oi, dacã le ai în ogradã, coplatã la spital etc, lucruri uitate de doamna Birchall si pe care nu le-a zis oamenilor. Sper ca la urmãtorul hram sã aminteascã si de ele. Îi reamintesc doamnei Birchall cã drumul comunal Voinesti-Obârseni-Lingurari a fost finantat si început cu sprijinul meu în vremea guvernului PDL si vreau sã vãd, odatã cu oamenii din comunã, cã si ei fac asemenea investitii, nu sã se împãuneze cu ce au fãcut altii. Si la bisericã nu se face politicã, nici eu nu am îndrãznit sã deranjez cu politica bãtrânii satului meu natal când merg la slujbã si mai ales sã-i mint!”, a spus ex-senatorul Vasile Pintilie.

“Specific PDL – ipocrizia”

“Declaratiile domnului Pintilie nu mã mirã deloc. Ele sunt specifice pentru PDL, care a fost tot timpul un partid caracterizat de ipocrizie, dar as fi sperat la mai multã decentã în conditiile în care domnul Pintilie a ajuns în Parlament prin redistribuire, ca toti colegii sãi actuali din PDL. Dacã este sã mã refer punctual la afirmatiile sale, îi spun cã, înainte sã vorbeascã neadevãruri, mai bine s-ar fi interesat ce am discutat cu oamenii din Obârseni. Astfel, ar fi aflat si dânsul cã acestia mi s-au plâns de situatia drumului dintre Obârseni si Ivãnesti. Evident cã am dat dreptate oamenilor, si le-am spus cã împreunã cu domnul primar si cu cei de la Consiliul Judetean trebuie gãsite solutii si pentru rezolvarea acestei probleme, problema despre care domnul Pintilie pare sã nu aibã habar. I-as mai spune domnului Pintilie si despre faptul cã cei din Obârseni au fost plãcut surprinsi de faptul cã mi-am respectat promisiunea fãcutã în campania electoralã de anul trecut, atunci când am mers din poartã în poartã, de a mã prezenta în fata lor cu raportul de activitate al primelor luni în calitate de deputat. Domnului Pintilie pare sã îi lipseascã un astfel de raport. În ceea ce priveste mãrirea pensiilor, le-am reamintit oamenilor cã USL a returnat pensionarilor CASS retinut ilegal în timpul guvernarii PDL, precum si de faptul cã actualul Guvern a indexat pentru prima datã în ultimii ani pensiile. Desi PDL a impus actuala lege a pensiilor, ea nu fusese aplicatã niciodatã de fosta guvernare. În mod cert, pentru USL este o preocupare cresterea pensiilor în viitor, conform angajamentelor electorale si din programul de guvernare. Noi, spre deosebire de cei din PDL, ne respectãm promisiunile. Dacã este sã ne referim la situatia ajutorului social, îl invit în primul rând pe domnul Pintilie sã aibã un pic de decentã, în conditiile în care vorbim despre o lege nedreaptã si care a fost impusã de PDL generând numeroase probleme oamenilor nevoiasi. Am spus alegãtorilor cu care m-am întâlnit cã voi discuta cu colegii parlamentari, dar si cu reprezentantii ministerelor de resort, sã vedem în ce fel va putea fi reparatã aceastã nedreptate. Mã mirã faptul cã domnul Pintilie poate aduce acest subiect în discutie, fãrã sã îsi exprime si rusinea pentru legea promovatã de Guvernul pe care l-a sustinut”, este punctul de vedere al deputatei Ana Birchall referitor la acuzatiile aduse de sãtenii prezenti la bisericã si de ex-senatorul Vasile Pintilie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.