spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

(REPORTAJ) Cea mai înaltă clădire din Chișinău, „mâncată” de purici și bătută de vânt

- Advertisement -

Numită de chișinăuieni „Romanița”, grație asemănării izbitoare cu o floare de margaretă, cea mai înaltă clădire din capitală se înalță frumos la periferia Parcului „Valea Trandafirilor”.

Deși este neordinară din punct de vedere arhitectural, clădirea se află într-o stare deplorabilă. Astfel, dacă anul precedent blocul a fost invadat de șoareci și șobolani, acum, primele două etaje sunt asaltate de purici.

„Romanița”, cu o înălțime de circa 73 metri, are 22 de etaje, dintre care 16 sunt locative, fiind în total 165 apartamente de 3,3 mii metri pătrați, și găzduiește aproximativ 340 de locatari. „Până în 24 iulie 1997, acesta a fost cămin. Apoi, statutul juridic al clădirii s-a modificat în „bloc locativ”, informează Gavril Cupcea, șeful Secţiei coordonare imobile şi servicii comunale. Gestionarea blocului îi revine întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 9 (îMGFL).

Probleme tolerate de nevoie

Problema cu șoarecii și șobolanii, conform locatarilor, a fost provocată de gunoiul care se bloca în țeava de evacuare. Aceasta a fost soluționată prin amplasarea unor urne de gunoi în afara blocului. Iar puricii „joacă pe masă” din cauza unei bătrâne care hrănește, la parter, câinii și pisicile vagabonde.

Svetlana, vânzătoare în magazinul de la parterul „Romaniței” spune că, deși nu mai sunt șoarecii și șobolanii de anul trecut, la primele două etaje ale blocului e mereu mizerie. „Oamenii nu se mută, fiindcă nu au unde”, adaugă ea. Primul etaj, care pe vremuri găzduia toate sărbătorile din bloc, de la zile de naștere până la nunți și cumetrii, acum este traversat în grabă de locatari, care abia așteaptă să uite priveliștea de la intrarea în bloc.
Conform Alei Neicovcean, directorul îMGFL nr. 9, proprietarul spațiului de la parter, cu excepția intrării în hol, este Galaction Mălai, care nu a răspuns la apelurile redacției TIMPUL. Acesta a intrat în posesia primului etaj al „Romaniței” la 26 august 2007, cumpărându-l de la Fondul Republican de binefacere pentru cetățenii orbi și cu vederea slabă „S.V. Iergen”, care îl arenda de la primărie, după care l-a privatizat. „Organizația menționată scria în cerere că dorește să facă un centru de computere pentru copiii nevăzători, dar probabil că a fost doar o scuză pentru a lua în arendă”, declară Ala Neicovcean.

„I-am trimis nenumărate scrisori în care îl rugam să facă ceva cu acest spațiu, ne-am adresat și poliției. Galaction Mălai afirmă de fiecare dată că lucrează la un proiect de garsoniere”, precizează Neicovcean.

Petru, care închiriază de o lună un apartament în „Romanița”, spune că holurile ar trebui renovate, la fel ca și lifturile, care se defectează foarte des. Mai mult, în cazul în care lifturile nu funcționează, oamenii sunt nevoiți să folosească niște scări care, pe lângă faptul că nu sunt luminate, sunt foarte înguste, insalubre și provoacă o stare incontrolabilă de angoasă.

În 2008, decizia Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale prevedea închiderea acestui bloc, el prezentând un pericol, însă decizia a fost anulată în urma unor acțiuni de reparație a sistemului antiincendiar. „În cazul în care va avea loc un incendiu la ultimele etaje, pompierii nu puteau ajunge la acea înălțime. Astfel a fost restaurată rețeaua de furtunuri și au fost iluminate scările”, afirmă Gavril Cupcea.

Apartamente la doar 27 mii de euro

Conform Mariei, o doamnă care vinde un apartament din blocul respectiv, un reprezentant îMGFL nr. 9 a propus locatarilor să semneze un contract prin care permit întreprinderii să restaureze intrările, scările și fațada. Finanțele pentru aceste operații ar fi venit din bugetul câștigat printr-un proiect.

Faptul că „Romanița” se află într-o stare deplorabilă îi motivează pe unii locatari să-și vândă apartamentele la un preț infim. „Se vând ca pâinea caldă, fiind cele mai ieftine și mai călduroase din oraș”, afirmă Maria care ne-a prezentat un apartament de aproximativ 40 metri pătrați, propus la prețul de doar 27 mii de euro. Mai mult, locuința, în stare bună, are o panoramă frumoasă spre Parcul „Valea Trandafirilor”, care te face să uiți de primele două etaje ale clădirii. „Casa nu-i rea, ci urâtă, fiind jerpelită de vânt și de ploi. Mai mult, câte cutremure au fost, niciunul nu a afectat-o”, accentuează Maria.
Astfel, „Romanița” este locuită preponderent de familii tinere și foarte puțini pensionari, care au primit loc de trai în perioada sovietică. În pofida faptului că primele etaje sunt un pericol iminent pentru copiii din bloc, aceștia au două terenuri de joc amenajate.

Mituri urbane despre „Romanița” ofilită

Proiectul celei mai înalte clădiri a fost finalizat la începutul anului 1986 de către arhitectul Oleg Vronski și inginerul A. Marian. În 1980 Vronski ar fi primit ordin de la Ministerul Construcțiilor să facă planul de construcție al unui dispensar de sănătate pentru angajații din departamentul său. Un alt mit despre „Romaniță” susține că, de fapt, ministerul avea planuri mult mai ambițioase, întrucât această clădire urma să aibă o sală festivă, un mic cinematograf, o sală de gimnastică, o bibliotecă, iar „bijuteria” ar fi fost un restaurant la ultimul nivel al blocului, care s-ar fi rotit în jurul axei sale. Mai sunt legende care zic că „Romanița” trebuia să fie un hotel și, respectiv, o sursă importantă de venit pentru stat.

Indiferent care dintre mituri este mai aproape de realitate, adevărul este că proiectul original al clădirii nu a mai fost făcut public. Totuși, „Romanița” a fost construită după un plan mai aproape de nevoile societății de atunci, și anume, de un bloc locativ.

timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.