Sute, poate mii, de credincioși urcă în ziua de 7 august, în Munții Neamțului pentru a se închina în peștera în care a trăit Sfânta Teodora. Cea care a devenit “floarea duhovnicească a Moldovei” s-a născut în jurul anului 1650, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamț. Părinții au măritat-o cu un tânăr slujbaș din Cetatea Neamțului.
A trăit mai mulți ani alături de soțul ei, dar Dumnezeu i-a trimis o grea încercare, aceea că nu avea copii. S-a înțeles cu soțul ei ca amândoi să intre în mănăstire. Astfel, pe când avea 30 de ani, Teodora a intrat în mănăstirea Vărzărești, în Munții Buzăului. După câțiva ani, stareța Paisia, cu o parte din maici, a părăsit mănăstirea, din pricina atacurilor turcilor și a tătarilor. Restabilindu-se liniștea în țară, maicile, între care și Teodora, s-au așezat undeva în părțile de sud ale Munților Vrancei. Trecând aproape 10 ani de aspre nevoințe, Cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre Munții Neamțului, și cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului, s-a retras în pădurile Sihlei, pe atunci locuri retrase și sălbatice. Acolo, Sfânta a întâlnit un sihastru bătrân care i-a oferit chilia lui de sub stâncile Sihlei, iar el și-a căutat un adăpost și mai trainic în altă parte. Uneori, era vizitată de părintele Pavel, care venea să-I cerceteze pe sihaștri și să-i împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Se spune că Sfânta ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult. Înainte de a muri, Teodora s-a spovedit, s-a împărtășit și a rostit cuvintele: “Slavă Ție, Doamne, pentru toate”. Prin anii 1725-1730, întru pomenirea nevoințelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat schitul Sihla, cu o bisericuță de lemn, care dăinuește și astăzi. În anul 1852 sfintele sale moaște au fost duse la mănăstirea Pecersca din Kiev, unde se află și azi.
