spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Alexandra Stan, din nou pe patul de spital

- Advertisement -

Cântăreaţa Alexandra Stan (24 de ani) încă are de tras după ce, la jumătatea lunii trecute, a fost bătută crunt de fostul ei impresar, Marcel Prodan (34 de ani). Recent, ea a ajuns din nou la spital, pentru că se simţea rău. Pentru că problemele de sănătate nu-i permit să urce iar pe scenă, să câştige bani, solista e lefteră.

Clipe grele pentru Alexandra Stan. Solista a ajuns din nou pe patul de spital.

“I-a fost rău şi a trebuit să fie internată. Leziunile Alexandrei necesită tratament continuu sub supraveghere medicală. Şi-a făcut o serie de investigaţii, iar acum aşteptăm rezultatele şi actele pe care le voi ataşa la dosarul ei”, a declarat Marius Nadă, avocatul cântăreţei.

L-a umplut de bani, acum ea e săracă

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că încă are de tras după bătaia primită de la fostul ei impresar, Alexandra se confruntă şi cu probleme financiare. Obişnuită cu un anumit confort în vremea în care avea concerte pe bandă rulantă, acum artista e nevoită să se mulţumească şi cu puţin.

Surse din anturajul Alexandrei au declarat pentru Libertatea că aceasta nu-şi permite să cumpere nici măcar o maşină la mâna a doua. Ea are nevoie de un autoturism cu care să se deplaseze, având în vedere că are destul de des de făcut drumuri la avocat, la spital şi la psiholog.

“Noroc că o ajută prietenii şi o mai duc ei de colo colo”, a precizat un apropiat de-al cântăreţei.

La jumătatea lunii trecute, Alexandra a ajuns pe patul de spital după ce impresarul ei a bătut-o în plină stradă cu pumnii şi cu picioarele până când ea a leşinat.

Scandalul a pornit de la faptul că solista i-ar fi cerut acestuia 40.000 de euro, partea ei din onorariile pentru mai multe concerte. În 2012, Alexandra Stan i-a adus impresarului ei venituri totale de 400.000 de euro.

Prodan s-a dedicat fiului său

De la izbucnirea scandalului, Marcel Prodan s-a “evaporat”. Impresarul nu a mai răspuns la telefoane, la e-mailuri şi şi-a dezactivat şi contul de Facebook. În tot acest timp însă, el s-a dedicat fiului său, Eddie, din prima căsnicie.

Săptămâna trecută, impresarul a acordat un interviu în exclusivitate ziarului Libertatea. Acesta a fost foarte tranşant de la bun început: “Nu vreau să vorbesc despre povestea cu Alexandra cu absolut nimeni”. În schimb, a povestit cu drag despre Eddie, în vârstă de trei ani şi opt luni: “E un figurant, face ce vrea din mine. E înnebunit după apă, îi place să se bălăcească”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.