Poliţiştii au împânzit judeţul noaptea trecută în căutarea şoferului unui Logan care a accidentat mortal un bărbat la ieşirea din localitatea Grajduri şi care apoi a fugit. Accidentul tragic a avut loc în jurul orei 22. Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, circula pe partea dreaptă a drumului, când din spate a fost ajuns de autoturismul Logan, care circula cu viteză foarte mare spre localitatea Scânteia. Pietonul a fost lovit cu partea din dreapta faţă a maşinii, iar corpul pietonului a fost aruncat la peste zece metri distanţă, în şanţ. Poliţiştii au aflat ca bărbatul decedat locuia într-un sat din comuna Grajduri, Lunca Rateş, aflat la aproximativ doi kilometri depărtare de locul accidentului. Din cele spuse de martori, se pare că bărbatul făcea naveta, iar acasă îl aşteptau şase copii. Pentru ca familia să supravieţuiască, bărbatul muncea cu ziua. Poliţiştii bănuiesc despre acesta că s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului.
O femeie, care locuieşte în apropiere de locul unde a avut loc accidentul, a povestit anchetatorilor că a auzit o bubuitură, iar apoi, când a ieşit la poartă, a văzut un autoturism îndepărtându-se în grabă. Ea a sunat la 112, iar la faţa locului au venit mai multe echipaje de poliţie. Pentru prinderea şoferului fugar, care a abandonat locul faptei, s-au mobilizat chiar şi şefii din cadrul IPJ Iaşi. La faţa locului au venit adjunctul IPJ, Mihai Pintilei, şi adjunctul şefului Poliţiei Rutiere, Dragoş Moisuc. Timp de câteva ore, criminaliştii au cules atât fragmente de sticlă provenite de la parbrizul spart, cât şi bucăţi din autoturism. De exemplu, oamenii legii au găsit la faţa locului o oglindă. Pentru prinderea şoferului inconştient, noaptea trecută au fost organizate filtre în localităţile din jurul comunei Grajduri, iar poliţişiti au luat legătura chiar şi cu colegii din judeţul Vaslui. Aceştia bănuiesc despre şoferul Loganului că se afla sub influenţa alcoolului.