S-au finalizat înscrierile la sesiunea de toamnã a Bacalaureatului 2013. în prima sesiune a acestui an, cea de varã, subiectele au fost mult mai usoare, iar rata de promovabilitate a fost mai mare ca anul trecut, fapt care a dat curaj si altor absolventi sã încerce sã ia diploma mult doritã.
Dacã, conform rezultatelor, la sesiunea de varã a Bacalaureatului 2013, un numãr de 1212 absolventi au picat sau au lipsit de la acest examen de maturitate, pentru sesiunea de toamnã, a cãrei perioadã de înscrieri s-a încheiat vineri, 19 iulie, s-au înscris nu mai putin de 1267 absolventi de liceu. Probabil, multi dintre cei care nu au avut curajul sã se prezinte la sesiunea anterioarã, vãzând cã s-au schimbat regulile jocului, iar examenul nu a mai fost atât de drastic ca în ultimii doi ani, cel putin din punct de vedere a dificultãtii subiectelor, s-au decis sã-si încerce norocul. La cei 1267 absolventi de liceu, se adaugã alti 627 elevi de clasa a XII-a care, din cauza corigentelor sau a situatiei neîncheiate, nu au putut participa la examenul din luna iunie, astfel cã, în total, la nivelul judetului Vaslui vor fi aproape 1900 de candidati la Bacalaureat, sesiunea de toamnã. O bunã parte dintre cei care se vor prezenta, în perioada august – septembrie, la sustinerea Bacalaureatului, vor avea de dat examen la una sau douã probe, fiind însã si cazuri în care candidatii s-au înscris la trei probe, desi luaserã notã de trecere la una sau mai multe materii, dar doresc sã-si îmbunãtãteascã media, pentru a avea sansa de a prinde, la redistribuire, un loc, mãcar la facultãtile particulare.