spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Institutiile statului român, fãcute pres de Chevron

- Advertisement -

MANIPULARE ORDINARÃ, CU BANII UE!

MANIPULARE ANRM va cheltui peste 60.000 de euro, bani guvernamentali, parte a unei campanii de 122.310 de euro, pentru a-i informa „echilibrat” pe cetãteni despre ceea ce presupune explorarea si exploatarea gazelor de sist.

NU VÃ LÃSATI PÃCÃLITI! Locuitorii judetului Vaslui sunt îndemnati de Guvernul Ponta sã închidã ochii la manevrele companiei Chevron. Americanii se pregãtesc sã instaleze primele sonde de explorare din România în locatiile din comunele Bãcesti, Pungesti si Bãcesti, asa cã manevrele guvernamentale sunt binevenite pentru ei. Dacã, în urmã cu un an si ceva, USL tuna împotriva Chevron, acuzând guvernul Ungureanu de pactizare cu “dusmanul” american, în acest moment Uniunea Social-Liberalã condusã de Ponta si Antonescu a devenit cel mai mare fan al explorãrii gazelor de sist. Mai nou, la ordinele lui Ponta, toti ministrii, dar si institutiile statului, sunt puse sã lucreze în favoarea companiei Chevron. De câteva zile, Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale (ANRM) a lansat o campanie care are scopul de a manipula opinia publicã si de a linisti spiritele în zona Vasluiului. ANRM va cheltui peste 60.000 de euro, bani guvernamentali, parte a unei campanii de 122.310 de euro, pentru a-i informa „echilibrat” pe cetãteni despre ceea ce presupune explorarea si exploatarea gazelor de sist. La începutul lunii, ministrul Mediului, Rovana Plumb, fãcea campanie la Vaslui tot în favoarea Chevron. “Nu reiese din niciun studiu cã explorarea pune în pericol sãnãtatea cetãtenilor! îi respect mult pe toti cei 400 de mii de locuitori ai judetului Vaslui si îi asigur, ca ministru al Mediului, cã nu este niciun fel de risc în explorarea subsolului”, spunea ministrul Mediului. Interesant este cã Ponta si institutiile statului român se folosesc de fonduri europene în campaniile de manipulare pro-Chevron, desi majoritatea tãrilor din Comunitatea Europeanã s-au declarat împotriva explorãrii gazelor de sist!

Primul pas al acestei campanii a fost lansarea unui site de informare, www.infogazedesist.eu. Cei de la ANRM explicã în ce mod vor actiona în campania de manipulare a opiniei publice în lunile urmãtoare. “Printre activitãtile principale ale proiectului se numãrã studii sociologice (sondaje, focus-grupuri), întâlniri cu autoritãtile locale, materiale tipãrite (ziare, pliante, etc.) si evenimente publice spre sfârsitul campaniei”, explicã Anca Baciu, managerul acestui proiect în cadrul ANRM. Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale (ANRM) va cheltui în perioada iulie-noiembrie a.c. suma de 122.310 de euro, din care 50% reprezintã bani europeni, pentru o campanie de informare privind gazele de sist, domeniu aflat încã la început în România, dar care a aprins dezbateri încinse mai ales din cauza efectelor de mediu pe care acest tip de exploatãri le genereazã. Explicatiile specialistilor români sunt penibile. “Site-ul www.infogazedesist.eu a fost dezvoltat intern, în cadrul ANRM. Restul de 50% (în afara fondurilor europene pentru aceastã campanie, n.r.) este finantat din bugetul de stat, prin bugetul ANRM, asa cum sunt finantate în mod obisnuit toate proiectele cu fonduri europene”, mai spune reprezentanta ANRM. Campania de manipulare se va desfãsura în principal în zonele în care sunt concesionate perimetre cu potential de resurse neconventionale, respectiv comunele din judetul Vaslui si zona Dobrogei.

Cum sã ascunzi mizeria sub pres, cu banii Uniunii Europene…

Cei care intrã pe site-ul www.infogazedesist.eu prezintã în principal aspecte pozitive ale exploatãrii gazelor de sist, fãrã a prezenta îngrijorãrile asupra acestei activitãti din partea organizatiilor de protectie a mediului sau rapoartele critice prezentate împotriva fracturãrii hidraulice în Parlamentul European. Astfel, România ar avea rezerve recuperabile de gaze de sist de 1.444 miliarde de metri cubi, clasându-se pe locul al treilea în Europa, dupã Polonia si Franta, potrivit unor date preluate de ANRM de la EIA, administratia americanã pentru informatie în domeniul energiei. Polonia ar avea rezerve de gaze de sist de 4.190 miliarde de metri cubi, iar Franta de 3.879 miliarde de metri cubi. Alte state cu astfel de resurse sunt Danemarca (906 miliarde metri cubi), Olanda (736), Marea Britanie (736), Suedia (283), Spania (226), Bulgaria (481) si Germania (481). Specialistii statului român au avut grijã sã ascundã adevãrul despre pericolele care pândesc locuitorii judetului Vaslui, dupã instalarea sondelor Chevron. Asa se face cã pagina despre impactul asupra mediului si populatiei aratã o serie de îngrijorãri în privinta gazelor de sist, care sunt trecute ca „false”. Spre exemplu, despre apã sunt prezentate urmãtoarele afirmatii ca: „fracturarea hidraulicã poate avea efecte adverse asupra apei potabile” sau „fracturarea hidraulicã foloseste cantitãti enorme de apã”, despre care se sustine cã ar fi false. Concomitent, este falsã si afirmatia cã „imaginile cu apa de la robinet care ia foc pot fi atribuite fracturãrii hidraulice”.

Suntem mai catolici decât Papa!

Un raport realizat în septembrie 2012 pentru Comisia Europeanã aratã cã exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice poate duce la contaminarea pânzei freatice, a apei de suprafatã si a aerului. Studiul mentiona cã se consumã foarte multã apã, se constatã un trafic foarte mare pentru pregãtirea puturilor si în faza de fractionare, ca si un risc mare pentru biodiversitate. Din cauza problemelor, studiul recomanda ca fractionarea sã fie realizatã doar sub conditii stricte, si nu la scarã industrialã. Directiva privind apele urbane uzate specificã foarte clar cã nu este permisã injectarea de poluanti în rezervele subterane de apã. Raportul specificã, însã, cã acest lucru este probabil sã se întâmple în cazul gazelor de sist. Concomitent, directiva privind deseurile miniere stipuleazã si ea ca lichide continând substante toxice pot curge în straturile geologice si pot ajunge la suprafatã. Aceasta este o parte inevitabilã a procesului de fractionare, fiind vorba despre fluidul format din apã si chimicale, care revine la suprafatã în proportie de 15%-80%. Cu toate aceste avertismente, ministrii lui Ponta actioneazã orbeste la ordinele americanilor si transmit populatiei mesaje false. Rovana Plumb, ministrul Mediului, a spus în vizita sa la Vaslui, de la începutul lunii, cã nu existã niciun pericol pentru locuitorii judetului Vaslui. “Vorbim în acest moment de explorare si toatã lumea se referã la exploatarea gazelor de sist, douã lucruri total diferite. Explorarea foloseste tehnologii pe care România le are în lucru de 100 de ani, nu este niciun fel de risc pentru cetãteni. Nu reiese din niciun studiu cã explorarea pune în pericol sãnãtatea cetãtenilor! îi respect mult pe toti cei 400 de mii de locuitori ai judetului Vaslui si îi asigur, ca ministru al Mediului, cã nu este niciun fel de risc în explorarea subsolului”, explicã ministrul Mediului.

Ar fi bine ca adevãrul sã fie scos la ivealã…

Fractionarea hidraulicã, operatiunea care scoate la suprafatã gazele de sist, presupune sãparea unui put adânc pânã la rocã, dupã care se foreazã orizontal si se detoneazã mici încãrcãturi explozive, care fisureazã sistul. Ulterior se pompeazã apã amestecatã cu nisip si o serie de substante, pentru a mentine fisura deschisã. în final se recupereazã gazul. Au apãrut informatii în presa americanã despre cazuri de oameni din, apropierea exploatatiilor, cu benzen în sânge, acesta fiind un element cancerigen. O serie de state, precum Franta, au interzis exploatarea gazelor de sist, desi acum România foloseste banii Comunitãtii Europene pentru a face campanie în favoarea exploatãrii gazelor de sist. în România, compania americanã Chevron a obtinut, în iulie a.c., acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj si explorare a gazelor de sist în trei zone din judetul Vaslui. Americanii intentioneazã sã înceapã în a doua jumãtate a acestui an forarea unui put de explorare a gazelor de sist în judetul Vaslui si va initia studii seismice pentru cele trei perimetre din judetul Constanta.

Ne asteaptã ani grei de poluare a pânzei freatice?

Conform site-ului www.infogazedesist.eu, “Explorarea este ansamblul de studii si operatiuni care se realizeazã pentru cunoasterea conditiilor geologice de acumulare a gazelor.

Durata fazei de explorare este cuprinsã, de regulã, între 3 si 8 ani, însã în cazul acordurilor petroliere din România se constatã frecvent depãsiri ale acestei perioade, durata fazei de explorare ajungând uneori si la 15 ani, fãrã însã a modifica durata maximã a acordului petrolier de 45 de ani. (…) în situatia particularã a gazelor neconventionale, notiunea de zãcãmânt se poate practic extinde la întreg arealul de dezvoltare al formatiunii purtãtoare de gaze neconventionale. în faza de identificare a zãcãmintelor se realizeazã operatiuni petroliere de explorare geologicã, geofizicã si geochimicã si foraje de deschidere, care au ca obiectiv punerea în evidentã a unor noi acumulãri de titei si gaze naturale, indiferent de modul lor de genezã, acumulare, tipul de capcanã, litologia sau permeabilitatea colectoarelor. Activitãtile desfãsurate în primele etape ale explorãrii gazelor neconventionale sunt identice cu cele ale explorãrii gazelor conventionale”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.