spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

AUTODENUNȚ LA DNA. Înșelat cu 300.000 de euro cu ajutorul unui director de la Finanțe

- Advertisement -

Doi oameni de “afaceri” au reușit să-l păcălească pe administratorul unei firme, cu ajutorul unui director din cadrul Direcției Finanțelor Publice Bacău. Acesta ar fi furnizat date legate de o cerere de rambursare TVA, iar în baza lor cei doi au pus la cale un plan ingenios de a scoate bani de la administratorul societății. Dan Mircea P. și Gheorghe C. sunt cercetați în libertate pentru trafic de influență.

Cătălina CHIFU

Pe 11 noiembrie 2011, Horia G., inculpat într-un dosar în care era judecat în stare de arest preventiv pentru instigare la tentativă de evaziune fiscală, a trimis un denunț la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău. El se plângea că, în perioada septembrie – octombrie 2010, Dan Mircea P. și Gheorghe C. i-au cerut 300.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcționarii de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău ca să-i rezolve favorabil o cerere de rambursare a taxei pe valoare adăugată. În 2009, Horia G. înființase SC Tehno Logystic Construct SRL Comănești, însă asociat și administrator a fost numit Paul L., un fost angajat, motivat de faptul că Horia avea interzis, prin hotărâre judecătorească, dreptul de a ocupa funcția de administrator pentru o perioadă de trei ani. În fapt, Horia G. administra societatea, iar Paul L. semna actele din dispoziția acestuia.

În iunie 2010, Tehno Logystic Construct a solicitat Administrației Finanțelor Publice rambursarea soldului sumei negative a TVA de 8.852.094 lei, echivalentul a 2.067.859,74 euro, aferentă unor facturi fiscale de achiziție a echipamentelor și utilajelor petroliere. După inspecția fiscală a fost soluționată cererea, rezultând o sumă de rambursat de 8.850.304 lei. Dan Mircea P. ar fi aflat de la C. J., director în cadrul DGFP Bacău, de această cerere de rambursare și, împreună cu Gheorghe C., a hotărât să obțină bani de la beneficiarul rambursării, lăsând să se creadă că au influență pe lângă funcționarii fiscali. Horia G. s-a întâlnit cu Gheorghe C., care l-a lăsat să creadă că vine din partea DGFP și i-a cerut jumătate din suma ce urma să-i fie rambursată, în caz contrar fiind atenționat că vor fi probleme cu procesarea cererii. Denunțătorul Horia spune că, în urma negocierilor, s-a stabilit ca Gheorghe C. să primească 500.000 de euro pe care să-i dea funcționarului public. Horia G. s-a întâlnit și cu Dan Mircea P. și a încercat să negocieze și cu acesta o sumă mai mică pentru a interveni la DGFP. “Dan Mircea P. i-a spus lui Horia G. că persoanele din cadrul DGFP Bacău au fost de acord cu suma de 300.000 euro propusă de denunțător însă, pe viitor, urmează să fie anunțate cu privire la orice export, întrucât solicită jumătate din orice sumă de rambursat” – arată procurorii DNA.

Cererea de rambursare TVA a fost respinsă

În ceea ce privește virarea banilor, Dan Mircea P. i-a spus lui Horia G. că urmează să încheie un contract de prestări servicii între Tehno Logystic Construct și o societate, în baza căruia Horia G. urma să emită trei bilete la ordin în favoarea societății contractante. În septembrie 2010, Paul L., administratorul Tehno Logystic Construct, a deschis un cont bancar și a ridicat două bilete la ordin. Între Tehno Logystic Construct și SC Minier Trans SRL Podu Turcului, reprezentată de Dan Mircea P., a fost încheiat un “contract de intermediere”. Conform acestuia, Minier Trans urma să identifice, în schimbul unui comision, clienți pentru utilajele petroliere comercializate de Tehno Logystic Construct.

Într-un “protocol”, Tehno Logystic Construct recunoaște îndeplinirea obligațiilor de către partener și, în consecință, faptul că datorează Minier Trans suma de 1.050.000 lei fără TVA. Paul L. a completat cele două bilete la ordin, fiecare pentru suma de 651.000 lei, pe care i le-a dat lui Dan Mircea P. Tot în septembrie, Tehno Logystic Construct primește o adresă de la Finanțe privind demararea unor verificări legate de TVA. Așadar, Fiscul a aprobat rambursarea de TVA apoi s-a răzgândit. Horia G. a intrat la bănuieli și a făcut contestație împotriva deciziei de reverificare dispusă de Finanțe. Contestația a fost respinsă, la fel ca și cererea de rambursare a TVA depusă de Tehno Logystic Construct .

Interesant în toată această înșelăciune este rolul pe care l-a avut C. J., director în cadrul DGFP, care, susțin procurorii, ar fi furnizat infractorilor date importante, cu caracter confidențial. Dan Mircea P. recunoaște în declarația dată procurorilor că toate informațiile le are de la C. J., iar procurorii susțin că toate aceste date, inclusiv suma exactă de rambursat, nu puteau fi aflate decât de la instituția la care era depusă cererea de rambursare. C. J. a negat că ar fi furnizat astfel de date, dar a recunoscut că îl cunoaște pe Dan Mircea P. din 2007 și că la sfârșitul lui 2011 i-a botezat un copil acestuia. În ceea ce privește infracțiunea de cumpărare de influență de care se face vinovat Horia G., prin virarea sumei de 300.000 euro lui Dan Mircea P. pentru a interveni pe lângă funcționarii de la Finanțe, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că autorul a făcut denunț înainte ca organele să fie sesizate. Dosarul a ajuns în instanță și are termen pentru 24 septembrie.

sursa: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/07/23/autodenunt-la-dna-inselat-cu-300-000-de-euro-cu-ajutorul-unui-director-de-la-finante.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.