Scene de groază vineri noaptea în comuna Ţuţora, unde un bărbat şi-a incendiat soţia şi casa din gelozie. Soţul, în vârstă de 24 de ani, a consumat alcool peste măsură şi a început să se certe cu consoarta. Asta deoarece soţia venise târziu de la serviciu şi, din acest motiv, o bănuia de infidelitate. Tânăra venise de la serviciu din Iaşi în jurul orei 22.30, iar el a aşteptat-o în faţa casei. Cum a intrat, a început cearta. După o oră de ceartă, bărbatul a scos un bidon cu benzină, a stropit-o şi i-a dat foc. Femeia s-a speriat şi a început să urle de durere, dar într-un final a reuşit să stingă văpăile. O vecină a povestit că tânăra arsă a venit la ea acasă şi a cerut să se uite în oglindă, şi imediat a leşinat din cauza rănilor. Aceasta a sunat la 112, de unde a fost trimisă o ambulanţă la faţa locului, care a preluat atât pe femeia rănită, cât şi pe bărbat, acesta din urmă fiind ars la mâini.
Soţia a fost dusă cu elicopterul la Bucureşti
„Pacienta în vârstă de 20 de ani a suferit arsuri de gradul II, III şi IV pe 70% din suprafaţa corporală, pe faţă, mâini şi spate. A fost internată la Terapie Intensivă, la Secţia de Arşi, în stare critică, iar apoi a fost transferată la Bucureşti, la Spitalul de Arşi, cu elicopterul SMURD. Bărbatul a suferit arsuri de gradul I şi II pe mâini şi antebraţe“, a declarat conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD. La faţa locului au fost trimise şi două autospeciale cu pompieri pentru a stinge casa cuprinsă de flăcări. Pompierii au stins focul după mai multe ore, dar nu au reuşit să salveze casa, al cărei acoperiş a ars cu totul, la fel şi câteva camere cu bunuri. De asemenea, poliţiştii au mers la faţa locului pentru a face cercetări, iar bărbatul a fost reţinut. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor deosebit de grav, sâmbătă fiind preluat de poliţişti şi transportat la Spitalul de Psihiatrie Socola pentru o expertiză psihiatrică.
Poliţiştii vor să vadă dacă bărbatul a avut discernământ în momentul în care a dat foc soţiei. Vecinii le-au povestit poliţiştilor că bărbatul era deosebit de gelos pe soţie, deoarece aceasta se angajase de puţin timp la o firmă din Iaşi. Ea lucra până seara târziu şi ajungea acasă după ora 22, lucru care nu era deloc pe placul soţului, care făcea scandal aproape zilnic din acest motiv. El îi reproşa soţiei că ajunge târziu acasă deoarece „se întâlnea cu alţi bărbaţi, de la oraş“. Cei doi nu aveau copii. (Andrei DÎSCĂ, Caudia DĂNĂILĂ)