spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Viciile dăunează cazierului! Iată ce a fost în stare să facă un tânăr pentru bani de ţigări

- Advertisement -

Un tânăr de numai 23 de ani riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru că a ales să-şi satisfacă viciul pe căi ilicite. Originar din Ghidigeni şi aflat în vizită la Galaţi, individul a rămas fără ţigări şi într-o clipă de „inspiraţie” s-a gândit să facă bani pe orice cale. Trecând prin dreptul Liceului nr. 9, a observat un autoturism fără numere de înmatriculare, dar care avea în interior un rezervor pentru GPL. N-a stat mult pe gânduri şi, la adăpostul întunericului, a forţat una din portiere şi a luat butelia. Destul de familiarizat cu zona, în care ştia că va găsi rapid un centru de colectare unde să primească bani în schimbul recipientului, tânărul s-a furişat pe străduţele din cartier sperând să nu fie prins. N-a avut noroc, pentru că ajuns pe str. Pictor Isser s-a întâlnit cu jandarmii. Ora nepotrivită şi rezervorul plimbat hoţeşte le-au atras atenţia militarilor, care l-au luat la întrebări pe tânăr, acesta mărturisindu-şi fapta. Astfel au ajuns la proprietarul maşinii sparte şi implicit al rezervorului, căruia i-au restituit bunul furat, iar suspectul a fost dat pe mâna poliţiştilor de la Secţia 4, nu înainte de a-i fi întocmit dosar penal pentru furt calificat.

sursa:http://www.viata-libera.ro/eveniment/44297-galati-viata-libera-viciu-fumat-furt-rezervor-gpl

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.