FAULTAT Deputatul Toader Dima a fost fãcut incompatibil de un asociat pe care l-a salvat “de la moarte”
NEDREPT Din cauza unui asociat rãuvoitor, deputatul Toader Dima a intrat în atentia Agentiei Nationale de Integritate (ANI), care l-a gãsit în stare de incompatibilitate, cu functia de administrator al societãtii “Ecoplant” SRL. Interesant este cã, între timp, încã din 29 ianuarie, deputatul Dima a cerut în instantã dizolvarea acestei societãti comerciale, ca urmare a faptului cã nu a reusit sã ajungã altfel, la o întelegere cu asociatul sãu, Liviu Porosnicu.
“Eu, pe omul acesta, pe asociatul meu, l-am salvat de la moarte, la propriu, dar stiti cum vine vorba aceea: “pe cine nu lasi sã moarã, nu te lasã sã trãiesti?”, eu cam asa am pãtit. Eu cu el nu mã înteleg demult, iar la începutul anului, pânã pe 16 ianuarie, când am avut noi termen de depus actele la Parlament, i-am spus sã vinã, pentru a merge împreunã, ca sã îndeplinim formalitãtile pentru ca eu sã renunt la functia de administrator, el sã o preia si cu asta sã încheiem socotelile. Intentionat nu a vrut sã vinã, stiind cã, noi fiind asociati, este nevoie de amandoi peste tot, si pe la Registrul Comertului si peste tot. Mi-a transmis apoi cã mã va pârî la ANI, lucru pe care l-a si fãcut, desi stia cã el e piedica în acest caz. Numai cã eu m-am consultat cu un avocat, care m-a sfãtuit ca, în atare conditii, sã mã adresez instantei. De aceea, încã de pe 29 ianuarie 2013, m-am adresat Tribunalului Vaslui, cerând dizolvarea societãtii, ca sã pot iesi din ea”, a explicat deputatul Toader Dima.
ANI l-a gãsit în stare de incompatibilitate!
Ieri, ANI a comunicat faptul cã “institutia a constatat faptul cã Dima Toader, Deputat în Palamentul României, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 14 martie 2013, întrucât a detinut, simultan, calitatea de deputat si functia de administrator al S.C. „Ecopalnt” S.R.L. Dima Toader a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluatã a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apãrare”, au spus inspectorii ANI.
“întotdeauna mi-am pus nãdejdea în Lege. Asa voi face si de data asta”!
“Eu am avut numai necazuri cu aceastã societate si am depus la dosarul ANI un punct de vede în care am arãtat situatia, cã nu a fost deloc vorba de rea-vointã, ci de aceastã neîntelegere cu asociatul. Pe rolul Tribunalului Vaslui se aflã dosarul privind cererea mea de dizolvare a societãtii, cu respectarea prevederilor Legii 31/1990”, a mai spus Toader Dima, ce va fi reprezentat în instantã de avocatul Bobârnat Radu. De altfel, pentru cei care cunosc situatia deputatului Toader Dima, stiu cã acesta, pentru a se conforma regulilor impuse de statutul de deputat, a renuntat la societatea sa de suflet, “Agroind” Berezeni, cu care Dima a fãcut fapte mari în agriculturã. Povestea singurului CAP din România, nedistrus de furia revolutionarã, transformat într-o societate comercialã de succes, chiar si azi, dupã 24 de ani, a fãcut înconjurul tãrii, servind drept pildã multora. Toader Dima s-a retras din conducerea societãtii tocmai pentru a respecta rigorile impuse de noul statut. “Fã bine, ca sã-ti auzi de rãu! Uite asa am pãtit eu acum, cu societatea asta, Ecoplant. Numai cã întotdeauna mi-am pus nãdejdea în Lege. Asa voi face si de data asta”, a spus deputatul de Husi, inginerul Toader Dima.