spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Ministrul Pădurilor: “în Vrancea se taie necontrolat”

- Advertisement -

Ministrul delegate pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, liberala Lucia Varga, a declarat că rata tăierilor necontrolate de pădure este de două ori mai mare decat cea a regenerărilor naţionale şi a plantărilor prin finanţările de la bugetul statului. Lucia Varga a precizat, pentru presa centrală, că în toamna acestui an va demara un program masiv de împădurire. Ministrul a nominalizat, printre alte judeţe, şi Vrancea în topul negativ al tăierilor necontrolate, recunoscand ceea ce toată lumea ştie de ani de zile.
“Dacă vorbim despre cantităţi, despre zone cu defrişări necontrolate pe suprafeţe ample, vorbim despre Alba, Cluj, Maramureş, Suceava, Bihor, Argeş, Vrancea. Dar eu consider că reprezintă un semn de alertă şi tăierile din Giurgiu şi Dolj, unde avem suprafaţă de pădure între 6 şi 10% şi unde, fiind puţină, dacă mai şi tai, aşa cum s-a întâmplat în Giurgiu, aproape 40 de hectare, este alarmant”, a spus Lucia Varga de la Ape şi Păduri. „Rata tăierilor necontrolate de pădure este de două ori mai mare decât cea a regenerărilor naţionale sau a plantărilor prin finanţările de la buget, conform datelor pe care le avem. De aceea, noi, din această toamnă, vom începe un program masiv de împădurire. 40 de milioane de lei avem în fondurile de ameliorare, pe care îi vom folosi pentru împăduriri”, a mai declarat ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, în cadrul unei conferinţe în care a prezentat situaţia silviculturii din Romania. Varga a punctat că în perioada următoare se vor stabili zonele în care se vor face plantări şi se vor finaliza ghidurile astfel încat administraţiile locale, consiliile judeţene sau persoanele fizice să poată beneficia de ele. (I. CREŢU)

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/95033-ministrul-p%C4%83durilor%3A-%E2%80%9C%C3%AEn-vrancea-se-taie-necontrolat%E2%80%9D.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.