spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

PERICOL din cauza APEI. Un astronaut şi-a întrerupt de URGENŢĂ misiunea pentru că a acumulat apă în cască

- Advertisement -

Autor: Silvana Chiujdea

Un astronaut italian de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoit să întrerupă de urgenţă o misiune pe orbită, marţi, din cauza unei acumulări de apă la nivelul căştii, informeauă NASA, citată de AFP.

Potrivit Agenţiei Spaţiale, pentru moment nu se cunoaşte cauza acestui incident.

„După ceva mai mult de o oră în spaţiu, Luca Parmitano, de la Agenţia Spaţială Europeană, a anunţat că o anumită cantitate de apă pluteşte în spatele capului său, în interiorul căştii sale de cosmonaut”, a anunţat NASA într-un comunicat.

Membrii echipajului de pe ISS i-au scos imediat casca de la costumul de astronaut

„Niciunul dintre cei doi astronauţi nu s-a aflat cu adevărat în pericol pe parcursul misiunii”, a declarat comentatorul postului de televiziune al NASA, adăugând că originea acelei acumulări de apă „nu este uşor de identificat”.

Obiectivul acelei ieşiri pe orbită, a doua dintre cele două prevăzute în această lună, consta în pregătirea ISS pentru sosirea noului modul rusesc şi pentru a efectua câteva reparaţii.

Ieşirea pe orbită a durat o oră şi 32 de minute. Iniţial, această misiune avea programată o durată de şase ore şi 15 minute, , a precizat NASA, citată de Mediafax.

Citiţi mai mult: PERICOL din cauza APEI. Un astronaut şi-a întrerupt de URGENŢĂ misiunea pentru că a acumulat apă în cască – Panorama > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/pericol-din-cauza-apei-un-astronaut-si-a-intrerupt-de-urgenta-misiunea-pentru-ca-a-acumul-1047940.html#ixzz2ZFbGW9Nr
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.