spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Noi declaraţii de avere în administraţie / Primăria l-a „sărăcit” pe Marius Stan

- Advertisement -

Primarul Galaţiului, Marius Stan, şi-a făcut publice declaraţiile de avere şi interese, actualizate, aşa cum prevede legea. Din documentele postate ieri pe pagina electronică a Primăriei reiese clar că edilul a pierdut de când nu mai ţine în mâini destinele Oţelului.
În ceea ce priveşte imobiliarele, Marius Stan deţine, la fel ca în declaraţia precedentă, un teren extravilan de 5.000 de metri pătraţi, cumpărat în 1998, la Lepşa, în judeţul Vrancea, şi două case de locuit: una la Bucureşti, de 75 mp, dobândită în 2005, al cărei titular este soţia, şi una în Galaţi, cu o suprafaţă de 220 mp, cumpărată în 2007, trecută pe numele primarului.
Edilul şi-a trecut în declaraţia de avere autoturismul Infinity Fx35, fabricat în 2009. În iunie 2012, Marius Stan trecea în documentul de avere trei depozite bancare, deschise chiar în acel an în valoare totală de 435.000 de lei. În prezent, edilul mai numără în conturi doar 292.000 de lei (dacă am descifrat noi corect scrisul cam încâlcit al primarului). Până în 2026, primarul are de plătit un credit în valoare de 275.000 de euro.
Discrepanţa cea mai mare faţă de declaraţia anterioară se vede clar la capitolul venituri. Ca director general al FC Oţelul Galaţi, Marius Stan a încasat un venit anual 239.118 lei, în vreme ce mandatul de primar al oraşului îi aduce un venit de aproape şapte ori mai mic – 34.492 de lei. La veniturile familiei Stan se adaugă şi 4.800 de euro pe an, din închirierea imobilului deţinut de soţia politicianului.
Şi în ceea ce priveşte declaraţia de interese, lucrurile s-au schimbat, pentru că Marius Stan nu mai este vicepreşedinte al PNL Galaţi, ca anul trecut, ci vicepreşedinte la nivel naţional al PNL.

sursa: http://www.viata-libera.ro/politica-administratie/44236-galati-viata-libera-politic-administratie-primaria-l-a-saracit-pe-marius-stan

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.