spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

POLITISTII GÃINARI

- Advertisement -

ANCHETÃ Scadalul în care sunt implicati doi politisti de frontierã (un ofiter si un agent) din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontierã (S.T.P.F.) Vaslui este departe de a se încheia. Cercetãrile întreprinse de politistii Serviciului de Arme, Explozivi si Substante Periculoase Vaslui au scos în evidentã faptul cã ei se aflau în cârdãsie cu un alt individ din satul Rânzesti, comuna Fãlciu. Acesta ar fi împuscat mistretii, dupã care a chemat politistii de frontierã pentru a-i transporta într-un anumit loc. Locuitorii din satul Cârja sunt în continuare convinsi cã se fac „manevre” pentru a-i scoate pe suspecti basma curatã. Potrivit unor surse, vânãtorul ar fi declarat oamenilor legii cã a fost „solicitat” de amicii sãi de la frontierã sã împuste câtiva mistreti, pe care acestia i-ar fi localizat prin intermediul camerelor de termoviziune.

De-a alba neagra

Dacã cu douã zile în urmã politistii de frontierã suspectati de braconaj au declarat cã au gãsit mistretii împuscati într-un lan cu porumb din jurul localitãtii Cârja, pe parcursul zilei de ieri situatia s-a schimbat. În urma cercetãrilor întreprinse de politistii Serviciului de Arme, Explozivi si Substante Periculoase Vaslui s-a stabilit cã animalele au fost împuscate de Viorel Chirilã, în vârstã de 50 ani, din satul Rânzesti, comuna Fãlciu, membru vânãtor si detinãtor legal de arme de vânãtoare, dar care nu avea însã autorizatie de vânãtoare. Dupã ce si-a fãcut treaba, acesta ar fi chemat în ajutor pe cei doi politisti de frontierã pentru a lua mistretii si a-i transporta cu masina de serviciu într-un loc necunoscut (deocamdatã). Fapta ar fi rãmas sub tãcere dacã oamenii din Cârja nu ar fi observat ce s-a întâmplat. Ei au sunat la Postul de Politie din Murgeni si au cerut ajutorul pentru a-i retine pe braconieri. „În noaptea de 2 spre 3 iulie, politisti din cadrul Politiei orasului Murgeni au fost sesizati de administratorul unui fond de vânãtoare despre comiterea unei infractiuni de braconaj pe raza suburbiei Cârja a orasului Murgeni. O patrulã de sigurantã publicã, formatã din politist si jandarm, împreunã cu administratorul fondului de vânãtoare si un responsabil cu vânãtoarea s-au deplasat pe fondul de vânãtoare „Mistrețul”. Pe un drum agricol a fost oprit un autovehicul în care au fost gãsiti 2 porci mistreti împuscati. În urma cercetãrilor efectuate de politistii Serviciului Arme Explozivi, Substante Periculoase si Politiei orasului Murgeni au rezultat urmãtoarele: porcii mistreti au fost împuscati de Viorel C., în vârstã de 50 ani, din satul Rânzesti, comuna Fãlciu, membru vânãtor si detinãtor legal de arme de vânãtoare, dar care nu detinea însã autorizatie de vânãtoare. Vânatul a fost ulterior încãrcat în autovehiculul condus de Iulian H., de 35 ani, din municipiul Vaslui si în care se afla si Ionut M., de 26 ani, din municipiul Galati. Cu ocazia cercetãrii efectuate la fata locului au fost gãsite 2 tuburi cartuse de vânãtoare, calibrul 12 mm. De asemenea, arma de vânãtoare folositã de Viorel C. a fost ridicatã în vederea dispunerii unei constatãri tehnico-stiintifice. În cauzã se efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de braconaj, transportul vânatului dobândit în conditiile unei infractiuni si complicitate la braconaj, fapte prevãzute si pedepsite de Legea nr. 407/2006 a vânãtorii si a protectiei fondului cinegetic”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.

Îsi fãceau de cap

Potrivit declaratiilor cetãtenilor din localitatea Cârja, braconajul era la ordinea zilei. Searã de searã cei de la frontierã le stricau recolta întrând cu jeep-urile de serviciu pe pãmântul lor. Unul dintre proprietari, revoltat de ceea ce s-a întâmplat, ne-a declarat: „Cine are curaj sã le spunã ceva? Îsi fac de cap ca si cum ar fi pãmântul lor. Pe ãstia i-am prins dupã ce am stat la pândã. Au dat sã fugã, dar n-au reusit. Luati la întrebãri au dat-o din colt în colt, cã i-ar fi gãsit si cã intentionau sã-i predea. Unde? La Postul de Politie din Cârja… Pãi noi suntem oameni simpli, dar nu atât de prosti încât sã nu stim cã nu existã niciun post de politie aici, ci abia la Murgeni. Acum o dau la întors. Cã de fapt un alt cetãtean ar fi împuscat mistretii, iar ei erau pe post de taxi. Dar chiar si asa, tot mânã-n mânã erau. Pentru noi e limpede cã încearcã sã-i scoatã pe astia doi basma curatã. Cred si eu… carnea ajunge la ãia mai mari, iar acum încearcã sã-i acopere”. Potrivit unor surse, cel care ar fi împuscat mistretii, Viorel Chirilã, a recunoscut în timpul audierilor cã a venit la vânãtoare solicitat de cei doi politisti, asta dupã ce ar fi localizat mistretii prin intermediul camerelor de termoviziune. Ba mai mult, la locuinta acestuia s-ar fi gãsit o armã de vânãtoare care apartine unuia dintre politisti, ceea ce înseamnã cã sunt cunostinte vechi. Toate aceste amãnunte nu au fost confirmate de oamenii legii, dar nici infirmate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.