spot_img
29.5 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Home | Actualitatea | “Păcăleala” cu prietenul care ar fi condus nu a ţinut “Păcăleala” cu prietenul care ar fi condus nu a ţinut

- Advertisement -

Un accident petrecut în urmă cu mai bine de un an a fost soluţionat de procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Focşani cu un dosar penal pe numele proprietarului maşinii.

Iniţial, anchetatorii au fost induşi în eroare de un prieten al proprietarului maşinii, care a susţinut, în mod nereal, că s-ar fi aflat la volan. Ambii s-au ales cu dosar penal, ce-i drept, pentru fapte diferite. Pe 10 iunie, Maricel Ţăranu, de 46 de ani din Odobeşti, a urcat fără permis la volanul unui Land Rover adus din Marea Britanie, cu volanul pe partea dreaptă, a condus fără permis şi sub influenţa alcoolului. După ce a parcurs caţiva kilometri, s-a izbit de un copac şi a reuşit să coboare din maşină, după care a leşinat, fiind preluat de ambulanţă şi dus la spital. La momentul prezentării, i s-au prelevat probe de sange din care a rezultat că avea o alcoolemie de 1,65 grame la mie. Ulterior, în faţa poliţiştilor, a declarat că nu se afla la volan ci ca pasager în partea din stanga iar maşina ar fi fost condusă de un prieten de-al său, Florin Claudiu Munteanu. Bărbatul de 35 de ani i-a confirmat iniţial varianta lui Ţăranu, după care a revenit asupra declaraţiilor şi a recunoscut că a vrut să îl ajute pe acesta. Pentru fapta sa, Munteanu s-a ales cu dosar penal pentru favorizarea infractorului, în timp ce şoferul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea a două infracţiuni la regimul rutier: conducere fără permis şi cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 grame la mie. (G. SAVA)

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/94543-%E2%80%9Cp%C4%83c%C4%83leala%E2%80%9D-cu-prietenul-care-ar-fi-condus-nu-a-%C5%A3inut.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.