Chișinăul trebuia să utilizeze deschis noțiunea de „ocupație rusească”

Miercuri, s-au împlinit 21 de ani de la începutul masacrului din Bender, cel mai tragic eveniment al războiul de pe Nistru. Soldații ruși și gardiștii încercaseră atunci să lichideze și satul Varnița, operațiune zădărnicită de către doi polițiști moldoveni. Unul dintre aceștia, colonelul Valeriu Cerba, a monitorizat de-a lungul anilor situaţia din stânga Nistrului, bucurându-se și de sprijinul lui Pavel Lutenco, fost anchetator pentru investigarea crimelor deosebit de grave din oficiul procurorului general al RM, care reușise să sustragă acte de importanță majoră pentru RM din biroul președintelui Sovietului Suprem al URSS, Anatoli Luchianov. Astăzi, Cerba este doctor în drept și prorector la Universitatea de Studii Europene. În interviul de mai jos, el ne povestește despre legătura dintre originile, evoluția conflictului și situația tensionată care domină în prezent la Tiraspol.

Lutenco a deconspirat legătura lui Luchianov cu separatiștii

– Dle Cerba, cum a început diferendul transnistrean, din primele zile?
– Nu mai este un secret faptul că influente forțe de la Moscova au elaborat scenariul conflictului pentru a menţine RM în sfera de influenţă a Rusiei. Primul semnal a fost lansat în cadrul întâlnirii dintre Mircea Snegur și Mihail Gorbaciov de la finele lui 1990. Snegur a spus că nu va semna noul Tratat unional și Gorbaciov i-a răspuns că, în acest caz, vom avea și republică transnistreană, și găgăuză. De față era și Luchianov, care venise de la o întrevedere cu Igor Smirnov. A confirmat și el: „Ei deja au republică pe malul sting”.

– Ce rol a avut Luchianov în formarea enclavei separatiste?
– A avut cel mai odios rol. De la el separatiștii au cerut permisiunea de a-și crea propriul minister de interne şi alte „instituții”, care să mențină legătura dintre Tiraspol și Moscova. Tot pe el l-au rugat să asigure armata a 14-a cu armament. Și Luchianov a dat aviz pozitiv la toate aceste solicitări. Printre documentele pe care Pavel Lutenco le-a sustras la Moscova, este și o misivă, prin care sovietul suprem transnistrean se arată dispus să semneze noul Tratat unional, în calitate de subiect independent. Și pe acest document figura rezoluția lui Luchianov: „E necesar de a elabora strategia de participare a Republicii Transnistrene la semnarea Tratatului unional”. A urmat referendumul cu privire la păstrarea URSS, la care Chișinăul a refuzat să participe, dar care a avut loc pe malul stâng sub protecția miliției sovietice și a Armatei a 14-a.
Selezniov: „Moscova a vrut să împiedice unirea RM cu România”

– Mircea Druc spunea într-un interviu că punctul de pornire al conflictului transnistrean a fost complexul militar-industrial din regiune, iar Luchianov a fost doar executantul unor comenzi…
– Într-adevăr, primele nemulțumiri au venit din partea elitei militar-industriale din stânga Nistrului, căreia nu-i convenea să se subordoneze Chișinăului, pierzându-și statutul privilegiat pe care-l avea în timpul URSS. Pentru a uzurpa puterea în regiune, nomenclatura rusofilă a complexului militar-industrial, condusă de Igor Smirnov, împreună cu cercuri politice interesate din Rusia, s-a opus restructurării sub pretextul apărării intereselor vorbitorilor de limbă rusă din RSSM. Concomitent, cu sprijinul lui Luchianov, la întreprinderile industriale mari au fost create ,,comitete muncitoreşti”, formaţiuni paramilitare, detaşamente de gardişti instruiţi de ofiţerii Armatei a 14-a. Există documente care arată că, din noiembrie 1991 până în august 1992, armata rusă a predat separatiștilor 19 tancuri, 51 de maşini blindate, 242 aruncătoare de mine, 14 mii unităţi armament, 15 mii muniţii, 50 de automobile, 31 unităţi tehnică de geniu, 281 unităţi tehnică de telecomunicaţie, 15 unităţi tehnică pentru transportare şi alimentare cu petrol. Și nu numai atât. Apropo, mâna Moscovei în acest conflict ne-o arată și decizia CEDO pe cazul Ilaşcu, în care se spune că „regiunea rămâne sub influenţa decisivă a Rusiei”. Dar și declarația lui Ghenadi Selezniov, președintele Dumei de Stat, făcută în 2002, la Chișinău, precum că în 1992 Moscova a vrut să împiedice unirea RM cu România.

timpul.md