Un imens prejudiciu a fost cauzat unor ieşeni de către doi puşcăriaşi din Galaţi, sprijiniţi de trei cunoştinţe din afară. Complicii au fost duşi ieri la arestare. Escrocii au înşelat victimele prin metoda „Accidentul“. Ca să nu fie recunoscuţi după voce, aceştia plângeau la telefon.
Nouă ieşeni au rămas fără sume importante de bani după ce au fost păcăliţi de două persoane încarcerate în Penitenciarul Galaţi. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au stabilit că Marian George Oancea (26 de ani) şi Gheorghe Şerban (35 de ani) erau cei care sunau din interiorul puşcăriei victimele, în faţa cărora îşi declinau identitatea pentru a le stoarce de bani. Cei doi au stat la un moment dat în aceeaşi celulă, existând posibilitatea că modul de operare să fi fost pus la punct în acea perioadă. Ulterior, au acţionat separat, după ce au fost mutaţi în camere separate. Potrivit anchetatorilor, cei doi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi aveau afară complici care îi ajutau să colecteze banii de la victime. În total, în plasa lor au căzut nouă ieşeni, prejudiciul total ridicându-se la 70.000 de lei. Dintre cei doi puşcăriaşi, cel mai mult a câştigat prin metoda „Accidentul“ George Oancea şi complicii săi, Marian Ali (32 de ani) şi Andrei-Ionuţ Leopa (22 de ani): 54.000 de lei. „În condiţii şi împrejurări necunoscute, învinuitul Oancea George-Marian a intrat în posesia mai multor telefoane mobile şi cartele SIM, pe care le foloseşte pentru a vorbi cu prietenii săi, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, pentru a obţine bani pe care îi împarte apoi cu complicii săi“, au precizat procurorii ieşeni.
Una dintre victimele lui Oancea şi acoliţii săi a fost ieşeanul Dănuţ B. Acesta a reclamat poliţiştilor că a fost sunat, pe 15 mai, de o persoană necunoscută care s-a recomandat drept fiul său şi care plângea la telefon spunând că a avut un accident rutier. Ulterior, o a doua persoană s-a recomandat ca fiind avocat şi i-a spus să transfere prin Money Gram suma de 2.500 de euro. Abia când i s-au cerut bani şi a doua oară, Dănuţ B. şi-a dat seama că a fost păcălit şi a anunţat Poliţia. „Învinuitul Oancea George-Marian, folosind telefonul mobil, a indus în eroare pe numiţii Ş. Aurica, S. Ilie, V. Nicolae, C. Victor şi S. Elena cu privire la împrejurarea producerii unui accident rutier cu victime de către copiii acestora şi, pretinzând de fiecare dată că este avocatul fiului sau fiicei persoanei înşelate, i-a determinat să trimită diferite sume de bani, ori să cumpere şi să îi comunice coduri de reîncărcare pentru cartele prepaid, producându-le astfel prejudicii de 630 lei, 1.400 lei, 13.000 lei, 3.500 euro şi 2.000 lei, respectiv 10.000 lei“, au mai spus procurorii ieşeni.
Cel de-al doilea deţinut-ţepar, Gheorghe Şerban, a obţinut, folosindu-se de metoda „Accidentul“, 16.700 de lei. El a fost ajutat de soţia sa, Tatiana Şerban, care avea ca rol colectarea banilor obţinuţi ilegal. Anchetatorii ieşeni au descins, în urmă cu două zile, în celulele celor doi deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, dar şi în locuinţele celor trei complici. Aceştia din urmă au fost aduşi la Iaşi, iar ieri au fost reţinuţi şi duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă.