spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Casă incendiată din răzbunare

- Advertisement -

Un bărbat de 34 ani a dat foc unei case din comuna Cașin pentru că a fost bătut de proprietari. Focul a fost observat de Ciprian C., care a sunat la 112 solicitând ajutorul pompierilor pentru stingerea incendiului care izbucnise în curtea lui Vasile L., de 53 ani, din comuna Cașin. Echipajele de intervenție s-au deplasat la fața locului, iar pe când pompierii oneșteni au stins focul, polițiștii au aflat că focul a fost pus cu intenție. Martorii au declarat că cel care a dat foc locuinței este Valeriu N., 34 de ani, nepotul lui Ion L., 48 de ani și Vasile L., 53 de ani.

Pe 1 iunie, cei doi frați au fost împreună la un parastas, iar odată întorși acasă au avut o dispută cu Valeriu N., pe care l-au lovit. Din răzbunare, nepotul a dat foc locuinței. “Două autospeciale de la Detașamentul Onești au intervenit la fața locului – declară lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. Bilanțul evenimentului arată că aproximativ 40 la sută din casă a fost distrusă de foc”. După stingerea incendiului, pagubele au fost evaluate la aproximativ 5.000 de lei. “Polițiștii au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru distrugere prin incendiere”, a spus inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Nepotul piroman poate risca pedeapsa cu închisoarea până la 15 ani. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală. (Ramona IONESCU)

Mai mult: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/06/04/casa-incendiata-din-razbunare.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.