După Cristiana Anghel și Adrian Sobaru, un alt „simbol” al USL înainte de alegerile din decembrie 2012, protestatarul cu steag, Cezar Avramuță se leapădă de USL.
Potrivit Ziare.com, „stegarul dac”, așa cum este cunoscut protestatarul din Piața Universității a afirmat că USL nu și-a respectat angajamentele și că reprezentanții Uniunii merită dați afară. Acesta a fost un simbol al protestelor din Piața Universității din ianuarie-februarie 2012 și apoi, a fost nelipsit de la manifestațiile de protest împotriva președintelui Traian Băsescu, de la sediul său de campanie din vara lui 2012.
„Este cazul acum să-i dăm afară și pe ăștia, pe useliști. Nu și-au respectat angajamentul. Cel mai tare mă nemulțumește nefinalizarea referendumului (de demitere a lui Traian Basescu – n.red.) și aici întreg USL-ul este vinovat, nu numai PSD-ul. Coabitarea cu Basescu este capodopera din grădina PSD, dar de nefinalizarea referendumului este vinovat întregul USL, inclusiv PNL-ul”, a spus stegarul dac.
Protestatarul consideră că Victor Ponta i-a trădat pe oameni și spune că în PNL, jumătate sunt securiști.
„Eu n-am așteptări de la Victor Ponta, dar populația a fost trădata, cu siguranță. Ce așteptări să am de la PSD, nu sunt decât fostul FSN, fosta nomenclatură, comuniștii și securiștii sunt încă acolo. Și în PNL sunt infiltrați, cel puțin jumate sunt securiști”, a mai spus Avrămuță.
Nu este singurul „simbol” al USL, dezămăgit de cei pe care în urmă cu doar câteva luni îi susținea.
În urmă cu câteva zile, revoluționarul Teodor Drăghici, unul din cei mai activi participanți la protestele din Piața Universității, în iarna lui 2012, a declarat că „jumătate din cei care veneau în Piața Universității erau plătiți”.
„Cei care am ieșit atunci, în ianuarie și februarie 2012, de n-am mai suportat, în iarna aia, am ieșit din conștiința noastră, exact cum am iesit și la Revolutie. Ca apoi PSD-ul să spună: noi am avut oameni infiltrați acolo, noi am făcut fenomenul Piața Universității. I-am prins și noi pe ăia de la USL, că erau printre noi, ăștia au primit câte 50 de lei ca să vină acolo în fiecare zi. Cam jumătate dintre cei care veneau în Piața Universității erau plătiti. E rușinos și e scandalos, noi veneam din conștiință… Pe unii i-am gonit, la unii le ziceam: strigați împotriva USL, de ce nu strigați?”, a relatat Drăghici, pentru ziare.com.
Și un alt simbol al USL, Adrian Sobaru, angajatul TVR care a devenit celebru după ce s-a aruncat de la balconul Parlamentului pe vremea guvernării premierului Emil Boc a declarat, recent că este dezamăgit de USL și că se simte amenințat.
Adrian Sobaru a declarat, în cadrul emisiunii jurnalistului Andrei Bădin, că USL și-a bătut joc de el și că-i pare rău că și-a asociat numele cu ceea ce a urmat după gestul său de a sări de la balconul Parlamentului în timp ce era dezbătută moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Boc.
Senatorul USL Cristiana Anghel, devenita cunoscuta publicului ca invatatoarea care a facut greva foamei, s-a aratat extrem de dezamagita de faptul ca alianta din care face parte nu-si respecta promisiunile electorale de a ajuta categoriile de oameni carora le-a promis sprijin.
„(…)am mintit si nu ne tinem de cuvant! Suntem mai rau decat pedelistii! Macar aia nu au spus ca vor face niste lucruri. Noi am zis ca le facem si le uitam. Gasim scuza iar cu criza. Dar da-o Doamne iarta-ma de criza! Cand ai facut programul de guvernare nu stiai ca e criza?”, a spus senatoarea PC într-un interviu acordat Ziare.com
Citiţi mai mult: „Exoticii” USL părăsesc corabia. După Cristiana Anghel și Adrian Sobaru, „stegarul dac” se leapădă de Uniune – Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/simbolurile-uslt-1040494.html#ixzz2V8NJQuvg
EVZ.ro