spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Noii miniștri ai guvernului Iurie Leancă

- Advertisement -

Guvernul Leancă și-a depus astăzi jurământul. Patru membri ai cabinetului de miniștri au fost învestiți pentru prima dată în funcție.

Doi dintre aceștia au lucrat și anterior în instituțiile pe care au ajuns să le conducă.

Natalia Gherman a venit în locul lui Iurie Leancă la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. În timpul guvernelor Filat-1, Filat-2, ea a ocupat funcția de viceministru de externe.  Și-a început cariera la minister în 1991, reușind să devină unul din cei mai buni diplomați ai Republicii Moldova.  A fost ambasador al țării noastre în Regatul Suediei, Regatul Norvegiei şi Republica Finlanda, cu reşedinta la Stockholm, precum şi ambasador în Austria. Natalia Gherman este fiica primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. „Inteligentă, fără umbră de kitsch pe ea, cât se poate de vie şi liberă în exprimare, dar cenzurată de bun simţ”, avea să scrie despre ea editorialistul român Cristian Tudor Popescu.

La fel, Octavian Bodișteanu a urcat de la funcția de viceministru la cea de ministru al Tineretului și Sportului. Bodișteanu este jurist de profesie și în trecut a activat în cadrul Ministerului Justiției. A absolvit Liceul Internat Republican cu profil sportiv și Facultatea Drept de la ULIM. Campion național la lupte libere, fiind fratele geamăn al multiplului campion la lupte libere Ruslan Bodișteanu. Din 2011, viceministru al Tineretului și Sportului din RM. Octavian Bodiștean este căsătorit cu interpreta și omul de afaceri Janet Erhan.

Vasile Botnari este noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. În 2006 a absolvit Facultatea de Business şi Administrarea Afacerilor în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova. Botnari a lucrat director general al companiei Air Moldova, dar şi director al Agenţiei Transporturilor. Până la numirea în funcție a fost deputat pe listele PD. Potrivit Ziarului de Gardă, Botnari este unul din finanţatorii Partidului Democrat și naşul Danielei Guma, fiica deputatului PD Valeriu Guma căutat de Interpol.

Al patrulea ministru nou vine tot din partea PD. Președinta Organizaţiei municipale de Femei a Partidului Democrat, Monica Babuc a fost numită ministru al Culturii. Ea a lucrat în calitate de consilier al fostului președinte al parlamentului Marian Lupu și a condus serviciul de informare a parlamentului. Anterior, Monica Babuc a fost membru al PPCD şi a deţinut funcţia de preşedinte al Societăţii Doamnelor Creştin Democrate.

Timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.