spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Dan Bordeianu: “Nu sunt solutii miraculoase pentru a rezolva problemele copiilor”

- Advertisement -

INTERVIU În aceastã sãptãmânã, deputatul PNL de Vaslui, Dan Bordeianu, a avut o discutie cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, pe tema finantãrilor pentru programele sociale din zonã. O temã importantã, având în vedere cã an de an mai bine de jumãtate din bugetul judetului Vaslui se duce pe problemele asistentei sociale si centrele de copii si bãtrâni din judet. “Sunt multe probleme care trebuie rezolvate sau, mã rog, mãcar ameliorate. Ca om de afaceri liberal, sunt, de principiu, pentru utilizarea resurselor bugetare în finantarea unor investitii care pot produce locuri de muncã si, în final, rezolvã si niste probleme sociale: somaj, venituri reduse”, spune deputatul Bordeianu, într-un interviu acordat ziarului nostru. Fiind si Ziua Internationalã a Drepturilor Copilului, deputatul Bordeianu crede cã este de datoria tuturor sã ajute copiii aflati în suferintã si nevoi, iar la nivelul judetului Vaslui se pot face multe lucruri pentru a ameliora situatia acestor copii.

Reporter: Domnule deputat, sãptãmâna aceasta ati sustinut în Parlament o declaratie politicã pe tema reformei în domeniul protectiei drepturilor copiilor. Ce v-a determinat sã vã orientati atentia de la problemele specifice comisiei parlamentare în care activati, de la apãrare, ordine publicã si securitate nationalã, la protectia copiilor?

Dan Bordeaianu: Cu sinceritate vã rãspund, cã apropierea zilei de 1 iunie, ziua în care toatã lumea sãrbãtoreste copiii si celebreazã copilãria, m-a determinat sã-mi îndrept atentia si asupra problemelor cu care se confruntã aceastã categorie de vârstã despre care spunem adesea, într-un limbaj sablonat, cã reprezintã viitorul tãrii noastre.

Reporter: Si v-ati oprit atentia chiar la copiii care sunt în grija statului…

Dan Bordeianu: Într-adevãr, m-am gândit în primul rând la acesti copii care se aflã în dificultate deoarece oricât de bune ar fi conditiile de protectie si asistentã socialã oferite de institutiile statului, tot mai bine este acasã lângã pãrinti, lângã bunici. Copiii, care din diferite motive, cel mai adesea din cauza sãrãciei familiilor din care provin, din cauza educatiei precare sau pur si simplu din neglijenta pãrintilor biologici, ajung în institutiile rezidentiale, în asa-numitele centre de plasament, suferã o traumã care îi marcheazã pe toatã viata. Cu alte cuvinte, copilãria fericitã este copilãria alãturi de pãrinti, de frati si surori, de copiii din cartier sau din mahala. Însã, trebuie sã recunosc faptul cã, situatia copiilor institutionalizati din tara noastrã s-a schimbat în bine. În declaratia pe care am depus-o la Parlament am tinut sã apreciez reforma în domeniul protectiei drepturilor copiilor din România.

Reporter: Am vãzut cã i-ati lãudat pe cei de la protectia copilului. Vi se pare normal ca Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui sã consume jumãtate din bugetul Consiliului Judetean?

Dan Bordeianu: Sunt multe probleme care trebuie rezolvate sau, mã rog, mãcar ameliorate. Ca om de afaceri liberal, sunt, de principiu, pentru utilizarea resurselor bugetare în finantarea unor investitii care pot produce locuri de muncã si, în final, rezolvã si niste probleme sociale: somaj, venituri reduse. Sigur cã nu este sustenabil din punct de vedere economic ca bugetul unui consiliu judetean sã meargã în mare parte spre cheltuieli sociale. Însã, în altã ordine de idei, trebuie sã admitem cã trãim într-un judet în care sunt multe probleme sociale. Copiii care se aflã în dificultate, persoanele cu nevoi speciale, fie cã este vorba de dizabilitãti sau probleme datorate vârstei, trebuie ajutati. Cel putin copiii, ajung în ocrotirea statului independent de vointa lor. Noi, ceilalti care sunt într-o situatie normalã sau poate favorizatã de soartã, trebuie sã fim solidari cu semenii aflati în nevoie si, prin bugetul consiliului judetean, punem umãrul la rezolvarea problemelor lor. Noi, toti, plãtim din buzunarele noastre, prin taxele si impozitele pe care ni le ia statul, pentru a rezolva si problemele sociale, de sãnãtate cu care se confruntã persoanele aflate în dificultate. Aceasta este situatia si asa va rãmâne pânã vom gãsi solutii economice la problemele sociale cu care se confruntã judetul Vaslui.

La Vaslui, este nevoie de dezvoltarea economiei sociale

Reporter: Dvs., personal, ati identificat vreo solutie economicã la problemele sociale despre care vorbiti?

Dan Bordeianu: Solutii miraculoase nu sunt. Miracolele vin de la Bunul Dumnezeu si nu asa de-a valma. În ceea ce mã priveste, consider cã dezvoltarea economiei sociale reprezintã una din multele solutii economice la problemele sociale cu care se confruntã si judetul Vaslui. Oamenii, în general, si copiii, în particular, ajung în situatii de dificultate pentru cã sunt sãraci, nu au locuri de muncã sau au venituri mici care nu le pot acoperi nevoile de zi cu zi. În acest caz, asistenta socialã trateazã efectele generate de probleme economice, nu si cauzele, adicã însãsi problemele economice. Nu vreau sã fac jocuri de cuvinte, însã este cumva aberant ca la probleme economice sã rãspundem cu solutii sociale, asistentiale. Recent, i-am adresat o întrebare doamnei ministru Mariana Câmpeanu pe tema legii economiei sociale.

Reporter: Ce anume ati întrebat-o?

Dan Bordeianu: În primul rând, am informat-o cu privire la dificultãtile financiare cu care se confruntã judetul Vaslui. Principala cauzã a problemelor de ordin social cu care se confruntã judetul Vaslui este slaba dezvoltare economicã corelatã cu alocãri guvernamentale de la bugetul statului din ce în ce mai reduse. În 2013, prin legea bugetului de stat, am pierdut peste 120 de miliarde de lei vechi comparativ cu 2012. Peste 50% din bugetul judetului în 2012 a fost repartizat pentru cheltuieli de asigurãri si asistentã socialã. În aceste conditii, fondurile necesare pentru reechilibrarea bugetelor locale si pentru cheltuieli de investitii sunt extrem de modeste si fãrã investitii nu avem activitate economicã, nici locuri de muncã, nici venituri, nici taxe si impozite colectate la timp. Apoi, am întrebat-o care este stadiul proiectului de lege privind economia socialã. Pe aceastã cale, doresc sã vã informez cã economia socialã este perceputã la nivel european ca o sumã a întreprinderilor sociale si reprezintã al treilea sector economic cu o dinamicã proprie, relativ diferitã de cea a sectoarelor public si privat. Estimãrile fãcute în prezent, aratã cã ponderea Economiei Sociale depãseste în multe tãri 5% din produsul intern brut si angajeazã peste 8% din totalul fortei de muncã, iar potentialul acestui domeniu este mult mai mare si ar putea oferi solutii noi si pentru problemele sociale cu care se confruntã România, nu mai vorbesc de judetul Vaslui.

Reporter: Ne apropiem de finalul discutiei noastre…

Dan Bordeaianu: Atunci, voi fi scurt si le transmit un „la multi ani!” tuturor copiilor din lumea asta si sã ne tinã Dumnezeu pe toti sãnãtosi sã avem grijã de ei.

“100 de locuri de muncã de la Chevron? E prea putin, atâta dau si eu”

Reporter: Poate explorarea si exploatarea gazelor de sist sã ne ajute sã rezolvãm problemele economice si sociale ale judetului? Sau poate regionalizarea…

Dan Bordeianu: Stiu la ce vã referiti, la protestele oamenilor împotriva Chevron. Dvs. cunoasteti pozitia mea publicã referitoare la acest subiect. Eu am spus-o si am s-o mai repet dacã este nevoie: fãrã un studiu de impact asupra mediului înconjurãtor si asupra sãnãtãtii oamenilor nu avem ce discuta. Trebuie sã avem garantii serioase privind protectia mediului înconjurãtor pentru a se aproba exploatarea gazelor de sist si chiar explorarea…si, vã spun sincer, cã mai stau sã mã gândesc cu mult-promisele investitii si locuri de muncã în judetul Vaslui. Am auzit cifre de genul cã vor crea aproximativ o sutã de locuri de muncã. Pãi, despre ce dezvoltare economicã vorbim? O sutã de locuri de muncã dau eu si alti multi oameni de afaceri vasluieni. Dacã, cu atât se laudã Chevronul…

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.