Un medic vasluian a ajutat refugiatii din Siria
EROU Fãrã a tine cont de pericole, a plecat ca voluntar în regiunea turcã Hatay, pentru a preda cursuri de prim-ajutor refugiatilor sirieni. Medicul Mohamad Awwad, din cadrul Serviciului Judetean de Ambulantã (SAJ) Vaslui, a trãit o experientã impresionantã, care l-a fãcut mai puternic. S-a întors purtând în suflet imagini si amintiri cutremurãtoare: familii mutilate fizic si psihic într-un rãzboi nedrept, oameni care au pierdut totul si care gãsesc forta sã o ia de la capãt. Medicul Awwad a ajuns într-o zonã fierbinte, aproape de granita cu Siria, acolo unde atentatele sunt frecvente. A trecut prin momente cumplite, dar ar repeta experienta fãrã sã clipeascã.
EXEMPLU Medicul Mohamad Awwad de la Serviciul de Ambulantã Judetean (SAJ) Vaslui s-a întors recent de la granita dintre Turcia si Siria, acolo unde, în urmã cu douã sãptãmâni, au avut loc o serie de atentate soldate cu victime. El a declarat cã a fost impresionat de drama oamenilor din zonã si cã, în România, unde este pace si liniste, oamenii nu trebuie sã se plângã, ci, dimpotrivã, sã munceascã si sã aprecieze ceea ce au. „În prima parte a lunii mai, am fost plecat în voluntariat în Reyhania, Turcia, într-o clinicã de recuperare a victimelor rãzboiului din Siria. Am avut de pregãtit 25 de persoane civile în materie de prim ajutor si, zilnic, am participat la supravegherea medico-chirurgicalã a rãnitilor. Desi cu trupurile sfârtecate si sufletele ciuntite, acesti oameni sunt un exemplu demn de urmat. Cu vointa lor, pot spulbera orice stâncã. Sunt mândru cã am terminat Medicina în România, sunt mândru cã am avut si am ce învãta!”, a declarat dr. Mohamad Awwad.
„Noi nu trebuie sã ne plângem, ci sã punem mâna sã muncim!”
Medicul de origine palestinianã lucreazã la Statia Localã Husi a SAJ Vaslui. În urmã cu ceva timp, el a primit un telefon de la un coleg de facultate, sirian, pe care nu-l mai vãzuse din anul 1982, când a terminat studiile universitare, si care l-a rugat sã meargã într-un centru de recuperare din Rayhanli, oras din regiunea turcã Hatay, situatã la granita turco-sirianã, pentru a îngriji rãnitii si pentru a le preda unora dintre ei cursuri de prim-ajutor. „Centrul în care am fost avea capacitate de aproape 70 de rãniti care ajungeau acolo post operator. Am participat zilnic la supravegherea medico-chirurgicalã a celor rãniti si am fost lângã fizioterapeutul venit din Germania ca sã-i ajute pe oameni sã-si recapete capacitatea fizicã. Am avut ocazia sã pregãtesc în jur de 30 de persoane în ceea ce priveste acordarea primului ajutor. Sã nu uitãm cã trauma de rzãboi este diferitã decât cea cu care ne întâlnim noi, zilnic, în cadrul Serviciului Judetean de Ambulantã Vaslui. Ceea ce m-a surprins a fost faptul cã oamenii sunt foarte credinciosi si cã nu si-au pierdut speranta cã libertatea va iesi victorioasã”, a spus Mohamad Awwad. Civilii pregãtiti de medicul Awwad erau refugiati din zonele bombardate în mod sistematic de cãtre regimul de la Damasc. Printre ei sunt oameni care si-au pierdut toatã familia, oameni în sufletul cãrora rãzboiul a lãsat urme adânci, dar care nu si-au pierdut umanitatea. „Au o foarte mare dorintã de a acorda ajutor. Într-o zi când predam cursul de prim-ajutor s-a auzit o explozie foarte puternicã, iar prima tendintã a cursantilor a fost sã plece si sã vadã dacã cineva a fost rãnit, dar le-am interzis total acest lucru. Nu înteleg scopul inuman si sãlbatic al acestor grupãri pe care pe bunã dreptate le putem numi teroriste. Imediat a apãrut a doua explozie, în urma celor douã incidente rezultând 53 de morti, oameni nevinovati. Oamenii erau în piatã, explozia a fost chiar lângã primãria orasului Reyhanli. Am fost impresionat de felul în care dramele îi solidarizeazã pe oameni”. Mohamad Awwad recunoaste cã i-a fost teamã, dar spune cã nu i-a fost greu. A învãtat si o lectie importantã: aceea cã trebuie sã aprecieze libertatea si pacea, lucruri dupã care altii doar tânjesc. „Pentru mine nu a fost greu, greu a fost pentru oamenii de acolo, indiferent cã sunt turci sau sirieni, care doresc doar sã trãiascã în pace. Mi-a fost teamã, e normal, numai unui om prost nu îi este teamã în astfel de situatii. M-am gândit mereu, însã, la cei care stau în conditii mai periculoase. Dacã vezi ce se întâmplã în unele locuri, îi multumesti lui Allah sau lui Dumnezeu cã este pace si liniste în România. Dacã ar vedea situatia gravã si conditiile inumane în care stau refugiatii, multi ar aprecia si ar multumi cã beneficiazã de liniste si pace si de siguranta zilei de mâine. Noi nu trebuie sã ne plângem, noi trebuie sã punem mâna si sã muncim”, a mai spus doctorul Awwad.