ALERTÃ Mai multi beneficiari din cadrul Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap (CRRPH) Husi au fost dusi ieri la spitalul municipal, pentru investigatii, dupã ce a existat suspiciunea cã în institutie este un focar de TBC. De câteva zile, în încãperile institutiei au fost montate lãmpi cu ultraviolete, pentru sterilizare. Conducerea DGASPC Vaslui sustine cã este vorba despre o actiune cu caracter preventiv, fãcutã dupã ce, aproape în fiecare an, spun responsabilii, au existat câteva una sau douã persoane din centru, bolnave de TBC.
Ieri, patru persoane au fos duse la spitalul municipal Husi, pentru investigatii, iar conducerea DGASPC Vaslui declarã cã, rând pe rând, dupã o programare, vor merge toti beneficiarii centrului. „În fiecare an au fost unul, douã cazuri de persoane cu tuberculozã, iar asta ne face sã actionãm pe linia de preventie foarte mult. De câteva zile, s-au pus în saloane, lãmpi cu ultraviolete, iar acum s-a considerat cã este bine ca toti beneficiarii sã îsi facã analizele la plãmâni. Stim cu totii cã este o boalã contagioasã, usor transmisibilã si trebuie sã luãm mãsuri. Din ce am vorbit cu cei din centru, nu este vorba despre un focar de tuberculozã, însã, probabil, cineva care a vãzut acele lãmpi, dar nu a înteles ce e cu ele, si-a exprimat o pãrere în acest sens”, a spus directorul DGASPC Vasslui, Ionel Stefãnicã Armeanu. An de an, a mai spus acesta, a mai confirmat acesta, au fost persoane bolnave. „Se datoreazã poate si imunitãtii scãzute, ei au diferite afectiuni cronice, la ei situatia e mai complicatã. Pânã acum, 3 dintre beneficiari au fost adusi la Vaslui, la spital, ceilalti au fost sã îsi facã analziele la Husi”, a mai adãugat directorul Armeanu.
Dusi la analize, la spitalele din Husi si Vaslui!
Desi TBC-ul mai este denumitã „boala sãrãciei”, iar igiena precarã, alimentatia necorespunzãtoare sau surmenajul sunt factori care favorizeaza aparitia ei, conducerea institutiei sustine cã acesti beneficiari trãiesc în conditii bune. „Ei au conditii bune, nu sunt probleme de igienã, dar este o boalã foarte usor transmisibilã, iar ei au o imunitate a organismului foarte scãzutã, din cauza mai multor boli de care suferã. De aici pleacã totul”, a mai spus directorul Armeanu. Reprezentatii spitalului municipal Husi au spus cã, deocamdatã, se asteaptã rezultatul analizelor, pentru a se putea vorbi sau nu despre un focar de TBC. „Ei vin la noi, pentru cã sunt verificãri periodice. Ieri a venit o persoanã, deocamdatã nu stim rezultatele pentru ea. Astãzi au fost aduse alte patru persoane la analize. De asemenea, rezultatele vor fi cunoscute mâine. Ele vor arãta dacã au sau nu tuberculozã. Nu au fost internate aceste persoane, pentru cã doar au fost examinate. Dacã existã fie si un singur bolnav cu TBC acolo, în centru, va trebui ca toatã lumea, inclusiv personalul, sã vinã la spital, pentru analize”, a precizat medicul Wassouf Emad, directorul medical al spitalului municipal „Dimitrie Castroian” Husi.