EVENIMENT Dupã 30 de ani si ample lucrãri de reparatii si îmbunãtãtiri substantiale, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Vaslui a fost resfintitã duminicã, 19 mai, slujba fiind tinutã de Preasfintitul Pãrinte Episcop Corneliu Bârlãdeanu, Episcopul Husilor.
Câteva sute de vasluieni au participat la slujba de sfintire, curtea bisericii devenind neîncãpãtoare. Pe lângã Episcopul Husilor, Corneliu Bârlãdeanu, si Vasile Pârcãlabu, Protopop de Vaslui, a fost prezent si un sobor de preoti. Sfânta Liturghie a fost oficiatã pe o scenã amenajatã în curtea lãcasului de cult, iar credinciosii au avut posibilitatea în aceastã zi sã intre în Sfântul Altar si sã se închine. Oamenii s-au declarat încântati de întreg ceremonialul, dar si de corul care a rãsunat pe tot parcursul slujbei. În cinstea acestui eveniment, la bisericã au fost aduse douã icoane de mare însemnãtate pentru crestinii ortodocsi, icoana fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului de la Mãnãstirea Floresti si icoana fãcãtoare de minuni a Sfintei Ana de la Mãlinesti, aducãtoare de ploi. Nu au lipsit evenimentele neplãcute, în jurul orei 11.30, unui bãrbat i s-a fãcut rãu, la scurt timp fãcându-si aparitia ambulanta. Bãrbatul, care era cardiac, nu mâncase nimic, si a cãzut din picioare în mijlocul multimii. Personalul medical l-a diagnosticat cu lipotimie si l-a transportat la spital.
Scurt istoric
Biserica Adormirea Maicii Domnului, cunoscutã sub denumirea de „Precista” sau, în trecut, „Uspenia”, ctitoritã de marele boier filantrop Neculai Hagi Chiriac în anul 1860 a trecut, în ultima perioadã, printr-un amplu proces de reparatii si îmbunãtãtiri. Monument istoric, pe o locatie în care, încã din anul 1586 a existat un lãcas de închinare cu caracter monahal, construit de un smerit cãlugãr din pãrtile Neamtului, pe numele sãu Teodor, biserica din centrul municipiului Vaslui a fost finalizatã, în actuala formã, de Dimitrie Castroian, nepotul boierului Hagi Chiriac. Actualul locas a suferit mai multe reparatii capitale, inclusiv în ceea ce priveste stilul arhitectural, urmare a deselor seisme si a timpului scurs. Ultima resfintire a sfântului lãcas a avut loc în anul 1981, de cãtre Preasfintitul Pãrinte Eftimie, Episcopul Eparhiei Romanului si Husilor, prin strãdania P.C. Protoiereu, preot Vasile Ulea si a preotului slujitor Vasile Lupu. Actuala reabilitare a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a cuprins lucrãri la biserica parohialã, la turnul clopotnitã si construirea unui ansamblu ecleziastic.