spot_img
21.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Ministrul Constantin Niţă îşi pregăteşte înscăunarea în fruntea mamutului energetic

- Advertisement -
Ministrul delegat Constantin Niţă laudă proiectul de lege iniţiat de colegul său de partid Dumitru Chiriţă, prin care se doreşte înfiinţarea unui mamut energetic, prin comasarea activelor deţinute de companiile din sector, aflate în portofoliul statului. Practic, Constantin Niţă va controla noul gigant energetic, din scaunul de preşedinte al consiliului de supraveghere şi prin numirea membrilor acestuia, dacă va rămâne în funcţie până când va fi înfiinţat fondul.

Proiectul de lege privind înfiinţarea „Fondului Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice” a ajuns în Senat, care se va pronunţa asupra documentului până în iunie, când se încheie sesiunea. Camera Deputaţilor ar trebui să dezbată proiectul în toamnă, fiind for decizional. Cum conducerile comisiilor parlamentare de resort sunt asigurate de reprezentanţi ai USL, proiectul ar putea trece cu uşurinţă şi fără prea multe modificări

La constituire, capitalul social iniţial al Fondului va fi format din activele deţinute de Ministerul Economiei la societăţile comerciale aflate sub autoritatea acestuia. Practic, fondul ar trebui să preia activele societăţilor din sectorul energetic la care statul este acţionar majoritar, precum şi participaţiile minoritare la companii ca Petrom sau Rompetrol. Fondul va fi organizat ca un organism de plasament colectiv, sub forma unei societăţi de investiţii de tip închis, al cărui unic acţionar va fi statul român.

Activele fondului vor putea fi investite pe piaţa de capital, iar banii obţinuţi astfel, precum şi cei rezultaţi din vânzarea unor pachete de acţiuni la companiile din portofoliu sau a unor active de tipul clădiri şi terenuri, vor putea fi direcţionaţi către investiţii în sectorul energetic, cum ar fi construirea unor noi centre de producţie sau retehnologizarea celor deja existente. Ca să atragă mai mulţi bani pentru investiţii, fondul ar putea încheia parteneriate public-private sau să atragă fonduri europene.

Pentru a avea un sistem energetic eficient, statul ar trebui să investească între 20 şi 30 de miliarde de euro în următorii 10-15 ani.

Băieţii deştepţi ar putea face iar jocurile

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, dând curs întrebărilor EVZ, că se va pronunţa asupra proiectului privind înfiinţarea gigantului energetic atunci când legea îi va fi trimisă spre promulgare şi va citi textul acesteia.

„Dacă va ajunge la mine vreun act normativ, o să-l comentez. Aşa, avem toţi idei. Nu vedeţi, care cum iese în declaraţii face câte o autostradă pe o anumită direcţie, numai că România are nişte angajamente cu Uniunea Europeană. Şi când vorbim de alte infrastructuri decât coridorul IV, IX şi VII, până când acestea trei nu sunt la standarde europene, ne poate lua lumea de neserioşi”, a declarat Traian Băsescu pentru Evenimentul Zilei.

Propunerea nu e rea, spune secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, cât timp interesele “băieţilor deştepţi din energie” nu vor prevala intereselor statului.

Ministrul delegat pentru economie, Constantin Niţă a declarat de curând că, dacă tot strică sistemul energetic, va merge până la capăt. Declaraţia a venit după ce măsurile întreprinse de ministru cu privire la sectorul energetic au fost aspru criticate de economişti.

Acum, Niţă laudă proiectul colegului său de partid privind mamutul energetic. Potrivit articolului 8 din proiectul de lege, până la desemnarea unei societăţi de administrare pe baza unei licitaţii internaţionale, fondul va fi administrat de un consiliu de supraveghere, a cărui funcţionare va fi reglementată printr-o hotărâre de guvern. Membrii consiliului vor fi însă numiţi direct de ministrul delegate pentru economie, Constantin Niţă, care, dacă îşi va păstra funcţia până la înfiinţarea fondului, va fi preşedintele acestui consiliu.

Printre cele 25 de societăţi la care statul este acţionar majoritar sau minoritar şi care vor intra în portofoliul fondului se numără Petrom, Rompetrol Rafinare, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica. Petrom este cea mai mare companie din România, iar Transgaz şi Romgaz sunt cele mai profitabile societăţi pe care statul român le deţine.

Cine a făcut legea

Dumitru Chiriţă a făcut carieră în activitatea sindicală, unde a debutat în 1990. În 2000 a fost ales deputat de Argeş pe listele PSD. În 2004, a ratat intrarea în Parlament, dar a fost numit vicepreşedinte la Casa Naţională de Sănătate. Din 2008, este parlamentar.

În afară de politică şi activitate sindicală, Dumitru Chiriţă este unul dintre oamenii care au făcut afaceri cu statul, prin intermediul companiilor Sindserv SA şi Univers Company 2002 SA, pe care le controlează împreună cu Adolf Mureşan.

În 2011, cele două societăţi au preluat citirea contoarelor de energie electrică la consumatorii din mediul urban şi rural de la Electrica SA, companie deţinută de stat. Valoarea contractului a fost de aproximativ 25 de milioane de euro. Firmele controlate de Dumitru Chiriţă au derulat mai multe contracte în sectorul energetic, din care au încasat milioane de euro. Putem aminti, pe scurt, de contractul încheiat de Sindserv cu Enel Distribuţie Dobrogea, în valoare de 4,5 milioane de lei, cel semnat cu Enel Energie Muntenia, prin care Sindserv oferea servicii suport în valoare de 8 milioane de lei. Aceeaşi firmă a încheiat în 2010 un contract cu Enel Distribuţie Muntenia în valoare de 22 de milioane de lei.

EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.