Scandal la Muntenii de Sus
CIRC …Ultima sedintã de Consiliu Local din comuna Muntenii de Sus a fost un real spectacol. Cei treisprezece consilieri locali s-au împãrtit în douã tabere, pe de o parte, cinci consilieri PDL sustinãtori ai primarului Vasile Anton, pe de altã parte ceilalti opt consilieri, patru de la PSD, doi de la PRM, unul de la PP-DD si unul de la PER, contestatari ai edilului. Ironiile, acuzele si loviturile sub centurã au fost la ele acasã, toate punctele de pe ordinea de zi iscând discutii aprinse. Un lucru este cert: majoritatea consilierilor sunt împotriva edilului care ar fi actionat în ultimii ani împotriva comunitãtii pe care o reprezintã, urmãrindu-si doar propriile interese. Vasile Anton sustine cã, dimpotrivã, atitudinea ostilã a consilierilor va aduce mai devreme sau mai târziu prejudicii cetãtenilor.
Consilierii locali din partidele adverse si-au exprimat nemultumirea încã de la primul punct de pe ordinea de zi, un proiect de hotãrâre privind stabilirea impozitelor si taxelor locale în anul 2013. Primarul Vasile Anton a fost acuzat de faptul cã nu a plãtit datoriile primãriei la timp, când a avut resursele necesare, incompetenta sau rea-vointa sa având drept urmare cresterea taxelor si impozitelor locale, principalii afectati fiind sãtenii, care nu au un nivel de trai foarte bun. Conform legislatiei actuale, primarii decid dacã valoarea taxelor si impozitelor locale creste sau nu în 2013. Cu toate acestea, noile modificãri ale Codului Fiscal, în vigoare deja, stabilesc cã edilii vor avea aceastã posibilitate doar dacã îndeplinesc o conditie: sã nu înregistreze datorii. Numãrul mare de arierate ale comunei l-a legat de mâini pe primar, cresterea taxelor si impozitelor devenind practic iminentã. Vasile Anton a sustinut cã la baza nelichidãrii arieratelor stã faptul cã în anii precedenti se dãdeau mai multi bani primãriilor cu datorii. Acesta a mai adãugat cã situatia creatã are drept cauzã „o bâlbã a Guvernului care trebuia sã stabileacsã taxele si impozitele în anul precedent, astfel încât la 1 ianuarie 2013 sã intrãm cu lectia învãtatã”. Si cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi a stârnit controverse, desi era vorba despre niste probleme legate de retelele scolare. Spiritele s-au încins puternic la punctul trei, un proiect care viza trecerea fostei clãdiri a CAP-ului din domeniul public al comunei, în domeniul privat, în vederea demolãrii. Nechita Manole, fost viceprimar, actual consilier PDL, a acuzat initiatorii proiectului, o parte din consilierii care nu îl au la inimã pe primar, de plagiat. „Atât acest proiect cât si urmãtoarele trei au fost initiate de primar lunile trecute. Ati votat împotrivã iar acum le-ati reluat cu mici modificãri. N-ati venit cu niciun proiect original, toate au fost copiate”, i-a acuzat Manole Nechita. Vasile Anton a tinut sã îi întãreascã afirmatiile: „Domnul Nechita are dreptate. Am propus acest proiect ca si altele, numai sã vãd ce atitudine au. Ei nu stiu cã domeniul public nu este separat de Tanacu si cã trebuie sã aibã cartea de identitate a clãdirii pentru a o trece în domeniul privat al comunei”, a spus edilul. Rãspunsul viceprimarului nu a întârziat, acesta sustinând, mai în glumã, mai în serios, cã acea carte de identitate ar fi acasã la primar sau la vreo rudã de-al lui, unde s-ar afla 50% din actele administratiei publice locale. Un alt motiv de disputã a fost o eventualã crestere a indemnizatiilor consilierilor, lucru imposibil din punctul de vedere al primarului care spune cã abia se descurcã cu banii primiti pentru 2013, pretentiile consilierilor fiind prea mari, din moment ce acestia „au fãcut sedintele de comisii prin crâsme”. Nici stabilirea taxei de salubritate nu a rãmas necontestatã, acest proiect fiind, potrivit fostului viceprimar Manole Nechita de asemenea copiat, singura diferentã fiind suma care trebuia plãtitã.
Primarul Vasile Anton, mosierul de la Muntenii de Sus
Apele nu s-au linistit nici la finalul sedintei de CL. Pe ultima sutã de metri lui Vasile Anton i s-au mai adus niste acuzatii. Pe lângã faptul cã acesta ar teroriza angajatii Primãriei si ar face presiuni asupra lor sã îl sustinã si sã îi acopere „golãniile”, i s-a reprosat si faptul cã a asfaltat pe culori politice doar drumurile pe care locuiesc sustinãtorii sãi, pe restul cetãtenilor ignorându-i, dar si de faptul cã ar fi devenit un adevãrat mosier de când a obtinut primul mandat de primar, în 2004. „Comuna mãsoara ca suprafată aproximativ 2300 de ha, 20% din teren fiind în momentul de fatã proprietatea primarului. Dacã mai prinde vreo douã mandate, nu vom mai vorbi de comuna Muntenii de Sus, vom vorbi despre comuna Anton”, a declarat unul din consilieri. Primarul a rãspuns ironic, spunând cã nu face discriminãri politice, drept dovadã, de-a lungul timpului a trecut dintr-o tabãrã în alta fãrã probleme. Acesta a negat faptul cã ar fi proprietarul unei suprafete prea mari. „Am patru hectare cumpãrate din anul 2001, când nici nu eram primar”, a spus acesta.