ABUZ SI RUINÃ… Casa „Faierstein” se transformã de la o zi la alta în ruinã! Locuinta impunãtoare, apartinând familiei celebrilor ziaristi, Sanda Faur si Anton Celaru, a ajuns în paraginã,dupã ce a fost obiectul unei mari escrocherii imobiliare si care, desi neelucidatã de instantã, rãmâne o mãrturie mutã a unei nedreptãti fãcute unor oameni cãrora li s-a furat dreptul de a-si recãpãta, conform legii si moralei, casa pãrinteascã! Trebuie spus cã o altã victimã a faptului cã Primãria Husi a retrocedat abuziv casa Faierstein a fost si familia îndrãgitei interprete de jazz, Maria Rãducanu, care a locuit aici cu chirie, ani în sir. Artista însãsi si-a petrecut copilãria în acest imobil.
Cel mai probabil, justitia a fost cea care a stopat abuzul care s-a petrecut cu casa „Faiestein”, ajunsã, din data de 14 iulie 2003, pe mâna unor oameni fãrã nicio legãturã cu familia negustorului Faierstein. Desi cumpãrãtorul imobilului pãrea foarte hotãrât în 2003 sã îsi intre în drepturi pe proprietatea proaspãt achizitionatã, izgonind chiriasii din ea, dupã un timp si demersuri în instantã, acesta a abandonat imobilul, care a început sã se ruineze. Fiind o casã impunãtoare, chiar în centrul urbei, povestea sa nu mai este o necunoscutã pentru nimeni. Situatia a fost cu atât mai revoltãtoare, cu cât imobilul retrocedat este declarat de statul român drept monument istoric! În mod normal, soarta acestei case trebuia sã fie cu totul alta. Imobilul figureazã în lista monumentelor istorice cu codul LMI: VS-II-m-B-06847, însã degeaba! Noul proprietar a distrus deja câteva elemente din constructia veche. Pentru cã, cel mai probabil, cineva, undeva s-a sesizat asupra abuzului, orice interventie asupra clãdirii a fost stopatã.
Celebrii ziaristi, Sanda Faur si Anton Celaru, au murit cu regretul casei pãrintesti pierdute!
Sanda Faur si Anton Celaru au fost copii negustorului Faierstein, nevoiti, din cauza prigoanei acelor vremuri, sã îsi schimbe numele, pentru a putea urma o facultate si a-si gãsi un rost, fãrã sã sufere repercusiuni din cauza originii lor. Dupã Revolutie, fratii au vrut sã îsi recapete casa pãrinteascã de la Husi. Primãria însã s-a opus vehement, spunând cã nu li se poate retroceda. Culmea este cã, în 2003, reprezentantii Primãriei, fac tot posibilul ca imobilul, extrem de râvnit de tot mai multã lume din cauza pozitionãrii frumoase în mijlocul orasului, sã fie retrocedat unei urmase a… vecinilor familiei Faierstein, familia doctorului Calciu. Aceasta vinde imediat – în mod dubios, chiar în aceeasi zi – unui husean si astfel s-a pecetluit înstrãinarea abuzivã a casei. „Le-am dus la Primãria Husi pânã si poze cu noi, cu familia în fata casei, din perioada anilor ’30, le-am dus multe acte si ne-au spus cã ne poate da casa copilãriei noastre. Si m-a durut sã aud cã le-a fost datã unor strãini, care, probabil, i-au plãtit bine”, spunea Anton Celaru, celebru traducãtor idis, la scurt timp de la aflarea vestii cã imobilul a fost înstrãinat. A murit însã, pânã sã afle adevãrul si pânã sã îsi îndeplineascã visul recuperãrii casei pãrintesti. Apucase doar sã facã plângere la DNA împotriva primarului de atunci, Ioan Costin, si a tuturor celor implicati.
În aceastã casã a copilãrit minunata interpretã de jazz, Maria Rãducanu!
Mama interpretei de jazz, Maria Rãducanu, a fost si ea o victimã a acestei nedrepte retrocedãri. Fiind chiriasã în aceastã casã nationalizatã, huseanul care a cumpãrat locuinta în 2003, a scos-o în stradã, si pe ea, împreunã cu o altã familie, printr-o evacuare cu scandal. Era casa în care trãise zeci de ani, la rând, iar Maria copilãrise aici. Si acum, în interviurile pe care le dã, Maria Rãducanu nu uitã cã este huseancã si creioneazã frumos casa în care a crescut. „M-am nãscut în urmã cu multi ani, la Husi, în judetul Vaslui.
Am cântat de foarte micã, la patru ani mergeam cu educatoarele de la grãdinitã în mici <<turnee>> prin celelalte grãdinite din oras. De la opt ani am început sã fac vioarã, cu tatãl meu, profesor de muzicã. Îmi pare rãu cã am abandonat asta. Pe de altã parte, nimic nu sunã mai minunat ca o voce umanã. Mama mea cânta foarte frumos, si-mi amintesc cu ochii umezi de lacrimi <<concertele>> de acasã, iarna, lângã sobã, la lumina lumânãrii, eu cu chitara si vocea, tata cu vioara si mama cu vocea, cântând romante…Am studiat apoi filologia la Iasi si Bucuresti. Eram printre studentii foarte talentati si rebeli, nu-mi plãcea sã merg decât la cursurile anumitor profesori, la anumite specialitãti. Ca activitate (aparent) secundarã scolii, de la 12 pânã la 24 de ani am participat la tot felul de concursuri si festivaluri de muzicã tânãrã si jazz (îmi cântam propriile compozitii acompaniindu-mã singurã la chitarã). M-am oprit din cântat când a devenit prioritarã câstigarea vietii tinerei mele familii (fiica mea Ana mi-a fãcut onoarea de a veni pe lume în 1992). Mari, imposibil de mari erau, si astãzi sunt si mai si, chiriile din Bucuresti. Consider providentialã hotãrârea mea, la începutul anului 2000, de a face din cântat o meserie. Ceea ce, pe undeva, însemna cã recunosteam în sfârsit muzica drept vocatie si decideam sã o tratez ca atare. E mare lucru sã nu te consideri de la început artist, sã treci prin diverse etape, cãutãri, experiente. Nimic nu mã întristeazã mai mult la un om decât certitudinile <<pe tavã>>. Cu atât mai tristi îmi par tinerii <<artisti>> de azi, pe modelul american, foarte siguri pe ei, cu convingeri bãtrânesti si plicticos de fixe”, povestea, nu demult, huseanca Maria Rãducanu, într-unul din interviurile sale.
