Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri, în cadrul comisiilor reunite de buget din Parlament, că se vor restructura „din temelii” structurile de control pe evaziune şi fraudă fiscală, fiind daţi afară oamenii din aceste instituţii şi angajaţi cei „competenţi şi integri”.
Chiţoiu a prezentat, în cadrul dezbaterilor privind bugetul de stat pe anul 2013, o serie de măsuri cu scopul de a reduce evaziunea fiscală şi creşterea veniturilor la bugetul de stat, între care un plan de restructurare a instituţiilor cu atribuţii în controlul şi combaterea evaziunii fiscale.
„Concomitent vom restructura din temelii structurile de control pe evaziune şi fraudă fiscală, Garda Financiară, Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal, Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF. (…) Toate aceste trei structuri ale ANAF se vor desfiinţa şi toţi oamenii respectivi vor pleca acasă. Vom înfiinţa o structură nouă, cu oameni competenţi şi integri. Pentru că nu putem să reducem evaziunea fiscală şi nu putem să avem un nivel de colectare a veniturilor cu asemenea oameni. De asemenea, vom mai băga un criteriu că cei care ocupă funcţii de conducere la nivelul acestor structuri nu au voie să aibă un mandat mai mare de trei ani de zile, în acelaşi loc. Pentru că, dacă ne uităm în toată ţara la cei care conduc asemenea structuri, îi vedem că sunt de 20 de ani de zile în funcţiile respective de conducere indiferent cine a fost la guvernare. Ăsta este un motivul principal pentru care nivelul evaziunii fiscale este la asemenea cifre”, a explicat Chiţoiu.
El a ţinut să le dea un exemplu celor din comisiile de buget privind rezultatul controalelor din luna ianuarie, precizând că a solicitat un raport în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale.
Ministrul a precizat că la nivel naţional în ultima lună a primit ca raportare faptul că s-a confiscat cantitatea „enormă” de 978 de litri de alcool şi 1,3 milioane de bucăţi de ţigarete, fapt care a stârnit amuzamentul membrilor comisiilor de buget.
De asemenea, el a precizat că vor mai fi luate măsuri pentru recuperarea prejudiciilor ca urmare a evaziunii fiscale, în condiţiile în care în România s-a recuperat din acest domeniu doar 4%.
MEDIAFAX.ro