Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.1/2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice a fost aprobat marţi de plenul Camerei Deputaţilor cu 307 voturi pentru, două împotrivă şi patru abţineri. Camera Deputaţilor este cameră decizională.
„Legea nr. 263 (privind sistemul unitar de pensii publice – n.r.) nu poate fi aplicată şi nu am fi putut să facem majorarea punctului de pensie fără această modificare pe care o supun atenţiei dumneavoastră. Această ordonanţă de urgenţă are ca scop să modifice două articole din Legea 263, articolul 102 şi articolul 170, în care se prevede cum se calculează valoarea punctului de pensie şi cum se calculează un coeficient de corecţie care se aplică pentru fiecare pensie nou-înscrisă. La baza acestor doi indicatori stau câteva coordonate care nu sunt cunoscute în acest moment, rata medie a inflaţiei pe anul trecut şi salariul mediu real realizat pe anul trecut”, a explicat în plen ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu.
Ea a precizat că propunerea legislativă prevede ca aceşti indicatori să fie luaţi în calcul prin comunicarea INS a indicatorilor cunoscuţi la data stabilirii valorii punctului de pensie sau a indicatorului de corecţie.
Preşedintele Comisiei de muncă, Florin Iordache, a propus plenului aprobarea proiectului în forma prezentată. „Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice şi a fost adoptat de Senat în şedinţa din 28 ianuarie. Camera Deputaţilor este Cameră decizională”, a spus Iordache.
Deputatul Kerekes Karoly a arătat că grupul UDMR este conştient că pensiile trebuiau să fie majorate şi este de acord cu creşterea punctului de pensie.
De asemenea, liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a spus că el şi colegii săi vor vota proiectul de lege, adăugând că „este o indexare normală, prevăzută în lege”.
Pe de altă parte, deputatul PDL Roberta Anastase a considerat că indexarea ar trebui să fie cu aproximativ 6%.
„Noi am promovat această lege, trebuie să punctăm un lucru care nu a fost îndeajuns explicat: la baza calculării punctului de pensie am pus doi indicatori, primul se referă la puterea de cumpărare a oamenilor şi deci vizam creşterea preţurilor la sfârşit de an, iar al doilea indicator viza racordarea punctului de pensie la creşterea reală a economiei, deci la creşterea reală a salariului mediu pe economie. Azi, FMI a anunţat că în ceea ce priveşte creşterile de preţuri pe anul 2012 acestea se ridică la 4,9%. Ne dorim că această lege să fie aplicată, dar nu vrem ca pensionarii să fie păcăliţi de faptul că această creştere de 4% noi considerăm că real nu va creşte puterea de cumpărare a pensionarilor, pentru că nu acoperă această creştere de preţuri de 4,9%. Evident, e un lucru salutar faptul că indexarea apare, că această lege se aplică, dar e corect, ca iniţiatori, să vă spunem că din calculele noastre această indexare ar trebui să aibă loc cu aproximativ 6%”, a susţinut Anastase.
Ministrul Muncii i-a dat dreptate Robertei Anastase referitor la faptul că pensionarii au fost „minţiţi”, spunând că nu aceasta este valoarea punctului de pensie care ar trebui să fie acum.
„Da, într-adevăr, pensionarii au fost minţiţi, acesta este adevărul. Pentru că dacă legea – bună, proastă şi votată aşa cum a fost votată – este în aplicare, trebuie să o aplicăm. Dacă această lege ar fi fost aplicată în anul 2011, valoarea punctului de pensie trebuia să fie 777 lei, în 2012 – 822 de lei şi acum ar fi trebuit să fie peste 850 de lei. Nu aţi aplicat legea, nu v-a interesat atunci puterea de cumpărare a pensionarilor, vă interesează acum, acum noi aplicăm legea. Acestea sunt datele din indicatorii comunicaţi, aceasta este valoarea punctului de pensie iar noi o aplicăm începând din acest an”, a precizat Mariana Câmpeanu.
În cadrul dezbaterilor şi deputatul PP-DD Liliana Mincă a spus că partidul din care face parte „va susţine orice act normativ care va face viaţa mai bună pentru pensionarii din România”.
Mircea Duşa (PSD) a apreciat că s-au creat foarte multe discriminări când s-a adoptat această lege. „Nici în momentul de faţă problema pensionarilor militari nu este rezolvată”, a spus Duşa.
Actul normativ modifică şi completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Ordonanţa prevede că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Potrivit proiectului de lege, în anul 2013 valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei.
„Începând cu anul 2013, indicatorii (…) utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor sunt cei definitivi cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”, se arată în ordonanţa de urgenţă.
De asemenea, indicele de corecţie determinat pentru drepturile iniţiale de pensie care se deschid în cursul anului 2013 este 1,06 şi se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011.
Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, actul normativ prevede că indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
AGERPRES.ro