Premierul Victor Ponta are programate pentru marţi întâlniri cu membrii grupurilor parlamentare reunite ale USL, UDMR şi cel al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară pentru a le prezenta proiectul de buget de stat pe anul 2013.
Potrivit programului şefului Executivului, transmis de Biroul de presă al Guvernului, premierul Victor Ponta va face o prezentare a bugetului de stat pe anul în curs la grupul USL, de la ora 10,00, în şedinţa grupului minorităţilor naţionale de la ora 13,00 şi la grupurile UDMR începând cu ora 14,00.
Luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, anunţa că primul-ministru şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, vor avea o întâlnire cu grupurile parlamentare reunite ale Uniunii Social Liberale, discuţiile vizând amendamentele la proiectul legii bugetului de stat.
„Mâine dimineaţă (n.r. marţi), primul-ministru împreună cu ministrul Finanţelor, dl vicepremier Daniel Chiţoiu, vor avea o întrunire cu membrii grupurilor parlamentare reunite ale USL, deci PNL, PSD şi PC, urmând să se discute tocmai astfel de aspecte (n.r. – amendamentele la buget)”, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.
El a respins informaţiile potrivit cărora parlamentarilor USL li s-a interzis să depună amendamente la proiectul legii bugetului de stat. „Nici vorbă de aşa ceva. De altfel, sunt deja amendamente depuse de către colegii noştri, fie ei deputaţi sau senatori, şi aceştia nu au de gând să le retragă sau lucruri de acest gen. Înţelegem, desigur, constrângerile în care ne aflăm. Ştim că este încă un proiect de lege a bugetului care se discută în primul rând şi în concordanţă cu organismele financiare internaţionale, dar într-un anumit set de constrângeri date de situaţia economică”, a arătat Voicu.
AGERPRES.ro