Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi Ordonanţa privind instituirea taxei asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, remis, AGERPRES.
Potrivit proiectului de Ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), taxa asupra veniturilor suplimentare rezultate din vânzarea gazelor naturale va fi plătită de operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare a gazelor naturale şi va avea o cotă de 60% din baza de calcul, urmând a se aplica din februarie 2013 până în decembrie 2014.
Taxa este asupra veniturilor suplimentare rezultate din vânzarea gazelor naturale vizează operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona continuă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră. Nu se datorează taxe pentru veniturile suplimentare obţinute din capacităţile de extracţie realizate după intrarea în vigoare a ordonanţei, potrivit proiectului de act normativ.
Baza de calcul o constituie veniturile suplimentare pe care operatorul economic le obţine din vânzarea gazelor naturale, ca efect al dereglementării pieţei naţionale de gaze naturale, din care se deduc redevenţele aferente veniturilor suplimentare respective, precum şi investiţiile în segmentul upstream, dar fără a depăşi 30% din veniturile suplimentare.
Deducerea investiţiilor în segmentul upstream reprezintă valoarea investiţiilor din fiecare perioadă de referinţă, respectiv lună, precum şi valoarea investiţiilor reportate din perioadele de referinţă anterioare, înregistrate în evidenţa contabilă conform reglementărilor legale în vigoare.
Proiectul de act normativ a fost elaborat în contextul în care autorităţile au constatat că operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare a gazelor naturale obţin venituri suplimentare din vânzarea acestora, ca efect al dereglementării preţurilor la gaze naturale, fără ca aceştia să înregistreze cheltuieli proprii suplimentare rezultate din desfăşurarea activităţilor respective care să determine aceste venituri suplimentare.
În urma dereglementării preţurilor pe piaţa de gaze naturale operatorii economici din acest sector de activitate vor plăti concomitent cu taxa specială şi valori majorate pentru TVA, redevenţe, impozit pe profit care au fost estimate pentru anul 2013 la un total de 214,1 milioane lei. Din procesul de dereglementare a preţurilor şi în domeniul energiei electrice se vor obţine venituri suplimentare pentru TVA şi impozit pe profit care au fost estimate pentru anul 2013 la un total de 153,4 milioane lei.
AGERPRES.ro