spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Cum şi-a pus Trăşculescu la păstrare funcţia de director la RAR

- Advertisement -

Revenirea fostului preşedinte de la PDL a fost confirmată ieri atat de prefectul Cătălin Popescu, dar şi de surse din cadrul RAR u în momentul alegerii sale ca deputat în 2008, Trăşculescu a făcut cerere de suspendare de la RAR pentru a putea reveni pe post în caz de nevoie, iar cei din USL i-au dat rezoluţie favorabilă u RAR este deconcentrata liberalilor, iar venirea fostului democrat nu va face decat să iasă scantei în curtea lui Săpunaru u liberalii neagă o înţelegere subterană pentru a nu-l lăsa şomer pe fostul parlamentar
Alin Trăşculescu, fostul deputat şi preşedinte al democrat-liberalilor vranceni, revine astăzi la conducerea Registrului Auto Roman. Potrivit unei adrese de la Bucureşti, fostului şef al RAR i s-a acceptat revenirea în funcţia de director, după ce la finele anului trecut, rămas fără job, Trăşculescu a făcut solicitare pentru reîncadrare. RAR este condus la nivel naţional de George Adrian Dincă, venit pe filieră social-democrată. Alin Trăşculescu urmează să revină astăzi în biroul pe care, pană în prezent, l-a ocupat liberalul Costică Marin. Funcţia de director RAR a fost pusă la păstrare de Trăşculescu din 2008, după ce a fost ales deputat, atunci făcand o cerere de suspendare, cu posibilitatea revenirii. Cum în decembrie 2012 fostul democrat nu a mai reuşit să fie parlamentar, fiind nevoit să-şi dea demisia din Camera Deputaţilor înainte de finalizarea mandatului, revenirea în fruntea deconcentratei a părut o variantă foarte convenabilă. Iar cei de la centrala RAR au dat rezoluţie favorabilă revenirii lui Alin Trăşculescu, nefiind însă extrem de clar dacă şefia sa la Registru va fi de lungă durată. Potrivit unor surse neoficiale, fostul preşedinte al PDL Vrancea, exclus din partid între timp, ar putea să-şi facă o nouă cerere către conducerea RAR pentru solicitarea unei funcţii similare la Bucureşti, asta pentru a fi alături de familie.

Prefectul Popescu: “Va reveni la muncă, ca şef reprezentanţă”

Surprinzătoarea revenire a lui Trăşculescu a fost confirmată atat de surse din PDL, cat şi din interiorul RAR. Prefectul Cătălin Kanty Popescu a precizat că azi va fi prima zi de lucru a lui Trăşculescu. “Conform legii, pe perioada mandatului de ales, contractul de muncă a fost suspendat. Acum va reveni la locul de muncă, acela de şef de reprezentanţă de la RAR. Din cate ştiu, ordinul intră în vigoare cu data de luni (n.r. azi, 21 ianuarie)”, ne-a spus prefectul Popescu. La împărţirea din cadrul USL, conducerea Registrului Auto Roman a revenit liberalilor aşa că rămane de văzut dacă antipatiile Alin Trăşculescu-Nini Săpunaru, şi chiar posibile discuţii cu liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, îl vor menţine pe fostul democrat pe funcţie sau va zbura pană la primăvară. Asta cu atat mai mult cu cat şi în PNL Vrancea sunt destule persoane care aşteaptă plecarea şefilor democraţi pentru a primi funcţii în deconcentrate. Conducerea PNL Vrancea, parte a USL, a reacţionat blând aseară, făcând referire la respectarea legii în privinţa revenirii în funcţia de la RAR a lui Alin Trăşculescu. „Din punct de vedere legal, Trăşculescu are dreptul la această funcţie. Deocamdată însă nu s-a primit o asemenea hârtie, de punere în funcţie a sa, vom vedea ce se întâmplă după ce vine acest act. Este vorba despre opţiunea unei persoane, i se respectă dreptul legal. Nu este vorba despre nicio înţelegere politică între PNL şi PDL, nici nu avem voie, conform protocolului, la aşa ceva. Iar în acest moment, în cazul său, se aplică prezumpţia de nevinovăţie”, a transmis conducerea PNL Vrancea.

Cercetat pentru şpagă

Reamintim că fostul deputat Alin Trăşculescu este implicat într-un dosar cu acuzaţii de şpagă, care a izbucnit exact la debutul campaniei electorale pentru parlamentarele din decembrie 2012. Atunci, procurorii DNA l-au săltat pe fostul deputat chiar din faţa partidului, din parcarea de pe B-dul Independenţei, pentru că ar fi cerut mită, în trei tranşe, de la un om de afaceri implicat în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), iniţiat de Elena Udrea. Ulterior, Trăşculescu a fost exclus din PDL, a pierdut şefia PDL Vrancea şi a demisionat din funcţia de deputat cu cateva zile înainte de încheierea mandatului. Trăşculescu a fost arestat începand cu data de 29 noiembrie şi pană pe 7 decembrie 2012, în timp ce complicele lui, Marian Valeriu Calotă, a fost arestat după momentul flagrantului şi, conform portalului de justiţie, pană la data de 9 ianuarie 2013. Din informaţiile disponibile pe site-ul Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA nu au mai solicitat prelungirea mandatului de arestare pentru Calotă. Se presupune că cei doi învinuiţi l-au “combinat” pe denunţătorul din acest dosar, un om de afaceri din Bucureşti, de suma de 150.000 euro, după care au mai solicitat, înaintea campaniei lui Trăşculescu, alţi 100.000 euro, necesari deputatului pentru cheltuieli electorale.Trăşculescu a fost şeful RAR Vrancea în perioada 2005 – 2008. RAR este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii în acest domeniu.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.