Nepoţii vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Dumitru Perşu şi-au retras apelurile formulate împotriva sentinţei date de către magistraţii Tribunalului Dolj, astfel că cei doi vor rămâne cu pedepsele de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, aplicate de instanţa de fond.
În 16 ianuarie, magistraţii Curţii de Apel Craiova au luat act de retragerea apelurilor celor doi tineri, astfel că rămâne definitivă sentinţa pronunţată pe fond de către Tribunalul Dolj, şi anume un an şi şase luni, respectiv doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Ana Maria Perşu şi Dan Alexandru Perşu, nepoţi ai vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Dumitru Persu, au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc în 13 martie 2012, după ce anul trecut, în 17 februarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au ridicat în urma unor percheziţii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În urma descinderilor într-un apartament din Craiova, închiriat de tânără, oamenii legii au găsit aproximativ 500 de grame de canabis, drogurile provenind dintr-o cultură ilegală înfiinţată în judeţul Vâlcea.
Anchetatorii stabiliseră că drogurile respective erau destinate comercializării pe raza municipiului Craiova.
În 31 octombrie 2012, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa pe fond, astfel că Ana Maria Persu a fost condamnată la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fratele său, Dan Alexandru Persu, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare.
Ambii au făcut apel, care a fost înregistrat pe 22 noiembrie 2012 la Curtea de Apel Craiova, însă au renunţat la această cale de atac.
MEDIAFAX.ro