Curtea de Apel Bucureşti a respins joi cererea poliţistului Cristian Cioacă de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a interzicerii de a părăsi ţara sau oraşul de domiciliu, în dosarul privind moartea avocatei Elodia Ghinescu, astfel că Cioacă rămâne după gratii.
Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pe 5 decembrie 2012 pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, după ce procurorii au susţinut că au găsit noi probe care îl incriminează.
Măsura a fost prelungită de Tribunalul Bucureşti pe 28 decembrie, decizie ce a fost atacată cu recurs de Cristian Cioacă.
Procurorii au găsit urme de sânge aparţinându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul maşinii poliţistului şi în mai multe locuri din apartamentul lor iar una dintre aceste pete are dimensiunea de 50 cm. Potrivit acestora, în noaptea de 29/30 august 2007 Cioacă a ajuns la domiciliu în jurul orei 3,00, după ce îi făcuse o vizită unei femei, iar la scurt timp, ”în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri”.
”Cantitatea de sânge găsită la faţa locului, precum şi distribuţia dinamică a stropilor de sânge indică o acţiune de violenţă extremă, urmată probabil de sugrumarea sau sufocarea victimei şi exclud un scenariu de agresiune domestică de intensitate mică sau medie cu un final tragic neurmărit sau neacceptat de autor. Inculpatul era îmbrăcat în uniforma de poliţist, având în vedere faptul că era programat să fie de serviciu pe timpul nopţii şi realizase în ultimul moment un schimb de tură cu colegul său. În momentul comiterii faptei, în locuinţa comună a celor doi soţi se afla şi copilul acestora. După uciderea victimei, inculpatul a tranşat cadavrul pentru a facilita ascunderea lui şi evitarea tragerii la răspundere penală”, descriu procurorii posibilul scenariu al crimei.
Potrivit anchetatorilor, după şi-a omorât soţia, Cioacă a ascuns şi distrus mijloacele de probă, aruncând într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale avocatei, a spălat urmele de sânge de pe pereţii din apartamentul în care locuiau, aplicând un strat suplimentar de glet şi de vopsea lavabilă.
Procurorii enumeră mai multe probe care îl incriminează pe Cristian Cioacă.
Astfel, sângele avocatei a fost identificat pe uşa de acces în dormitorul matrimonial (9 urme), pe tocul de lemn al uşii dormitorului (o urmă), pe maşina de spălat din baia aferentă dormitorului (o urmă), pe gresia şi faianţa din baia aferentă dormitorului (6 urme), 7 urme pe partea interioară a uşii dormitorului matrimonial şi pe o sticlă de parfum aflată pe noptieră în dormitor, urme de sânge sub lada de lemn situată pe holul apartamentului în apropierea uşii de acces în dormitorul matrimonial.
De asemenea, sângele victimei a fost identificat pe mocheta din portbagajul autoturismului (urme create cel mai probabil cu ocazia transportării fragmentelor de cadavru) şi pe tocul pistolului poliţistului, identificat în torpedoul autoturismului.
Pe 8 octombrie 2007, într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov în direcţia Râşnov, au fost găsite obiecte din locuinţa comună a celor doi soţi, provenind îndeosebi din dormitorul matrimonial (ambalaje de parfumuri, cărţi, reviste, fotografii, caietul de sarcină al victimei, perne decorative).
De asemenea, în punctul cel mai îndepărtat de şoseaua Poiana Braşov – Râşnov, raportat la poziţia celorlalte obiecte aruncate în râpă, a fost găsită şi o uniformă de poliţie de vară, aparţinându-i tot lui Cioacă.
Anchetatorii au identificat urme de dimensiuni mari (peste 50 de centimetri lungime) de sânge scurs la baza peretelui dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă acestuia, a cărei genotipare a indicat că este al avocatei.
În plus, a fost găsit sânge pe fragmentele de silicon dintre cada băii principale şi pereţi, ridicate de la faţa locului, fapt care le întăreşte procurorilor ipoteza deplasării cadavrului după comiterea omorului.
Avocata Elodia Ghinescu, soţia poliţistului Cristian Cioacă, a dispărut de la domiciliul din Braşov la sfârşitul lunii august 2007.
Anchetatorii au făcut cercetări ample în apropierea oraşului, dar şi în judeţul Argeş, unde locuiesc părinţii poliţistului, însă nu au găsit cadavrul avocatei.
Pe 8 noiembrie 2011, avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, în urma unei decizii a Judecătoriei Braşov.
AGERPRES.ro