Un TIR încărcat cu azotat de amoniu a ieşit, joi dimineaţă, de pe partea carosabilă şi a intrat într-un şanţ, provocând blocarea DN 14B la intrarea în municipiul Blaj dinspre Tîrnăveni, potrivit dispeceratului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Autorităţile susţin că nu există niciun pericol de explozie pe DN 14 B.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Unirea’ Alba, plutonier Alina Bălaş, a declarat pentru AGERPRES că au fost semnalate scurgeri de carburant din rezervor, dar au ajuns în rigola de pe marginea drumului, neavând contact cu remorca şi încărcătura TIR-ului. Potrivit sursei citate, remorca nu s-a răsturnat, rămânând pe roţi, înclinându-se doar cabina autotrenului.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri în zonă, între municipiul Blaj şi localitatea Sîncel.
Şoferul autotrenului a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, în zonă fiind şi ceaţă, vehiculul intrând în şanţ. Nicio persoană nu a fost rănită.
Incidentul s-a produs în zona „Teiul lui Eminescu”, în apropiere de o societate care produce şi comercializează miere şi la câteva zeci de metri distanţă de case de locuit.
AGERPRES.ro