Un microbuz s-a răsturnat, miercuri, la intrarea pe autostrada A1, în zona localităţii Ciorogârla, în solicitarea făcută la numărul unic de urgenţă 112 fiind anunţate patru-şase victime.
Cinci persoane aflate în microbuzul răsturnat la intrarea pe autostrada A1, în zona localităţii Ciorogârla, vor fi transportate la spital, pentru diverse fracturi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.
Medicul Bogdan Opriţa a precizat că cele cinci persoane care necesită transport la spital au suferit politraumatisme, respectiv fracturi de bazin şi de membre inferioare şi superioare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov, Simion Petruş, a declarat pentru MEDIAFAX că în urma accidentului au fost rănite trei persoane, iar alte două sunt încarcerate. Echipajul ISU intervine pentru scoaterea celor două persoane rămase încarcerate în microbuz în urma accidentului.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a declarat pentru MEDIAFAX că trei dintre răniţi sunt transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Alis Grasu a precizat că este vorba de doi bărbaţi şi o femeie, cu politraumatisme, la torace, membre, faţă, coloană, toţi fiind conştienţi.
MEDIAFAX.ro