DIICOT a cerut Tribunalului Capitalei arestarea a doi traficanţi de cocaină, deţinuţi în Italia, pentru organizare de transporturi de ordinul sutelor de kilograme de droguri, pe relaţia America de Sud – Europa de Vest, din reţeaua lor făcând parte columbieni, români, bulgari şi italieni.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut Tribunalului Capitalei arestarea a doi traficanţi de cocaină, deţinuţi în Italia, pentru organizare de transporturi de ordinul sutelor de kilograme de droguri, pe relaţia America de Sud – Europa de Vest, din reţeaua lor făcând parte columbieni, români, bulgari şi italieni.
Poliţia Română afirmă că această reţea avea legături directe cu membri FARC (The Revolutionary Armed Forces of Colombia), dar şi cu membri din cadrul cartelelor columbiene, fiind cunoscută ca una dintre cele mai active reţele de traficanţi de droguri din Europa.
Potrivit DIICOT, gruparea este una dintre cele mai active şi ermetice reţele de traficanţi de droguri din Europa, cu membri extrem de violenţi, care, sub coordonarea liderilor – inculpaţii Banev Evelin Nikolov (48 de ani), zis Brendo, şi Radoslav Georgiev Atanasov (42 de ani) – a organizat transporturi de cocaină, de ordinul sutelor de kilograme, pe relaţia America de Sud – Europa de Vest.
Banev Evelin Nikolov este suspectat în mai multe ucideri de persoane în Bulgaria, fiind considerat o persoană extrem de periculoasă, potrivit anchetatorilor.
Procurorii DIICOT-Structura Centrală, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog, au destructurat gruparea infracţională organizată transfrontalieră, constituită din cetăţeni columbieni, români, bulgari şi italieni, specializată în traficul internaţional de droguri de mare risc – cocaină.
„În urma cooperării cu Drug Enforcement Administration – SUA, în perioada noiembrie 2011 – decembrie 2012, poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT-Structura Centrală, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – IGPR şi al SRI, au probat activitatea infracţională a grupării specializată în traficul de droguri. În cadrul activităţilor s-a colaborat inclusiv cu autorităţile bulgare, respectiv Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria. Activităţile desfăşurate în cadrul operaţiunii au condus la probarea activităţii infracţionale a grupului deosebit de periculos ce organiza transporturi de cocaină pe relaţia America de Sud – Europa de Vest, prin Portul Constanţa”, precizează, într-un comunicat, Poliţia Română.
Potrivit DIICOT, drogurile erau transportate cu iahturi, transbordate pe vase de transport mărfuri, preluate de pe aceste vase cu bărci de mare viteză şi descărcate în porturi de interes pentru gruparea infracţională.
Inculpaţii au intenţionat ca parte din drogurile de mare risc, procurate din America de Sud, să fie introduse pe teritoriul Uniunii Europene, folosind ca rută alternativă România – Portul Constanţa.
În acest context, în cursul lunii aprilie 2012, procurorii DIICOT au procedat la capturarea cantităţii de aproximativ 50 de kilograme cocaină, puritate 93 la sută, introduse de către membrii grupării pe teritoriul României, în scopul comercializării.
Valoarea drogurilor de mare risc este de şase milioane de euro.
În prezent, inculpaţii se află in stare de deţinere pe teritoriul Italiei, pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni.
Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către DOS şi SRI. Procurorii DIICOT au cooperat în interesul soluţionării cauzei cu ofiţerii DEA, din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.
Pe parcursul cercetărilor, procurorii DIICOT au cooperat şi cu Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale precum şi cu autorităţile judiciare partenere din Grecia, Bulgaria şi Italia.
Procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
MEDIAFAX.ro