Astãzi se împlinesc 163 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, poet, prozator si jurnalist român, socotit de cititorii români si de critica literarã postumã drept cea mai importantã voce poeticã din literatura românã. Cu toate cã nu existã români care sã nu fi citit mãcar o poezia a poetului nepereche, nu toti stiu cã pentru o scurtã perioadã de timp acesta a îndeplinit fuctia de revizor scolar al judetelor Iasi si Vaslui. Printr-un ordin al Ministrului învãtãmântului si cultelor, Titu Maiorescu, este numit la 1 iulie 1875 revizor scolar al judetelor Iasi si Vaslui în locul lui Naum. Luându-si în primire postul, se apucã de lucru cu o responsabilitate de invidiat, conjugatã cu spirit administrativ, punctualitate, ordine si disciplinã. Noul revizor scolar îndeplinea un enorm volum de muncã, fiindcã trebuia, de douã ori pe an, sã inspecteze 152 de scoli si sã gestioneze, în acelasi timp, cancelaria revizorului. În decursul unui an scolar se afla în scoli 180 de zile, iar 28 le consacra serviciului administrativ. Pentru aceastã muncã titanicã era remunerat cu un salariu lunar de 500 de lei, sumã destul de mare pentru acele timpuri. Supozitia unor cercetãtori cã la acea orã ar fi avut dificultãti financiare nu poate fi luatã în calcul. La mijloc erau alte motive, de ordin moral, care-i apãsau sufletul. La finele lunii august 1875 Mihai Eminescu viziteazã scolile judetului Vaslui. Scopul ce si-l propunea era sã facã o trecere în revistã a stãrii de lucruri din scoli, care se pregãteau sã se reorganizeze în spiritul noii reforme a învãtãmântului primar. În urma inspectiei, i se contura un tablou lugubru: frecventa- sub orice nivel, conditiile mizere în care trãiau cadrele didactice, comportamentul lipsit de rãspundere al prefectilor si primarilor fatã de grijile scolii, alimentarea insuficientã a elevilor. Toate aceste circumstante îl silesc pe Mihai Eminescu sã creadã cã populatia ruralã a judetului Vaslui considera la acea orã scoala ca ceva secundar, inutil. Vizitând scolile din comunele Sipotele, Bahlui, Erbiceni, Totoiesti si alte localitãti, se convinsese cã majoritatea sunt închise pânã la 6 luni pe an din cauza lipsei de lemne, pedagogii adesea se îmbolnãveau, n-avea cine-i suplini. Autoritãtile comunelor sus-numite au mers cu abuzurile prea departe: în localul scolii din Bahlui, notarul ocupase mai multe sãli de clasã, transformându-le în locuintã proprie, altele devenirã cãmarã si depozit pentru nutret. O impresie pãcutã au produs asupra lui Mihai Eminescu elevii din Totoiesti, prin felul lor de fi, prin aspectul exterior, i-a plãcut curãtenia din sãlile de clasã. Rãspunsurile elevilor însã erau palide, fãrã nerv si culoare. Se vedea cã materia programei copiii o memorau fãrã sã o priceapã bine. În toate scolile pe care le inspecta, Eminescu recomanda pedagogilor sã utilizeze pe scarã largã manualele lui Ion Creangã.
Oricât s-ar fi strãduit Mihai Eminescu sã fie la înãltime în noua sa functie, autoritãtile dãdeau semne de nemultumire. Furtuna împotriva lui s-a dezlãntuit în primãvara anului 1876, când Ministerul învãtãmântului si cultelor îi imputã neinspectarea scolilor judetului Iasi între 15-31 martie. Indignat, Mihai Eminescu le rãspunde superiorilor sãi cu un raport-pamflet, care a avut consecinte grave pentru ei. Primul a demisionat sustinãtorul sãu Titu Maiorescu. La scurt timp a cãzut guvernul lui Lascãr Caterzi, Ministru al învãtãmântului si cultelor devenind Gheorghe Chitu. Acesta, asmutit din culise de Andrei Vizanti, îl concediazã pe revizorul scolar Mihai Eminescu. Vestea spori ura poetului contra liberalilor, privându-l de bucata de pâine. “Canalia liberalã a nimicit ideile ce mi le fãurisem despre viatã! Rãmas fãrã o pozitie materialã asiguratã si purtând lovitura moralã ca o ranã, care nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit sã reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal. Crede-mã- i se destãinuia Veronicãi Micle- de azi sunt un om pierdut pentru societate. O singurã fericire ar renaste în sufletul meu, dacã as putea sã ascund nedreptatea”. Rãmas pe drumuri, Fãrã surse de existentã, un timp e adãpostit de Ion Creangã, care a împãrtit cu el cãldura sufleteascã si sãrãcia bojdeucii sale. Despãrtindu-se de scoalã si de functia de revizor scolar, marele poet nu înceteazã sã abordeze probleme pedagogice. În scurta-i activitate la catedrã, dar si în calitate de revizor scolar al judetelor Iasi si Vaslui, Mihai Eminescu s-a dovedit a fi un model al (auto)exigetei în actiune.
- Advertisement -
- Advertisement -
