spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Victor Ponta: Parlamentul va fi convocat începând din 21 ianuarie

- Advertisement -

Parlamentul va fi convocat începând cu data de 21 ianuarie, a anunţat luni premierul Victor Ponta, la finalul reuniunii Uniunii Social Liberale care a avut loc la Palatul Parlamentului.

„Am discutat în cadrul USL şi am decis să solicităm colegilor noştri din conducerea Parlamentului convocarea Parlamentului începând cu data de luni, 21 ianuarie”, a declarat Ponta.

De asemenea, el a anunţat că a luat un mandat politic pentru ca, începând de miercuri, Guvernul să negocieze cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale datele bugetului pe 2013, buget care cel mai probabil pe 23 ianuarie, în şedinţă, va fi aprobat şi trimis către Parlament.

Premierul a adăugat că, imediat ce bugetul este gata, va prezenta proiectul acestuia grupurilor partidelor componente USL.

„După care vom adresa o rugăminte către celelalte trei grupuri parlamentare – UDMR, PDL şi PP-DD -, dacă sunt de acord, împreună cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul delegat pentru buget să facem o prezentare a rezultatelor negocierilor cu FMI şi, sigur, formula bugetului pe 2013, înainte de a începe efectiv dezbaterile în plen. Dacă noi pe 23 îl trimitem, sunt comisiile, e perioada de amendamente, după care evident urmează dezbaterea în plen la sfârşitul lunii ianuarie”, a detaliat şeful Executivului.

El a mai spus că de la 1 ianuarie pensiile sunt indexate conform unei legi care a fost de altfel suspendată până pe 31 decembrie 2012.

„Pensiile sunt indexate de la 1 ianuarie. Plata efectivă, având în vedere că taloanele de pensie pentru ianuarie s-au tipărit deja în decembrie, în luna februarie pentru luna ianuarie, inclusiv creşterea pe luna ianuarie, dar creşterea e aplicată, plata se face în luna februarie”, a precizat Ponta.

Victor Ponta a reafirmat că 3 miliarde de euro este deficitul pentru acest an.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.