spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Preţul locuinţelor executate silit: garsoniere – 7.000 de euro, apartamentele cu 2 camere – 20.000 euro

- Advertisement -

Preţul mediu al garsonierelor executate silit este de circa 7.000 de euro, în timp ce la un apartament cu două camere media ajunge la 20.000 de euro, însă nivelul minim înregistrat în prezent pe piaţă este de 2.325 de euro pentru o cameră.

„Cei interesaţi au învăţat deja că, dacă la prima licitaţie, bunul nu se vinde, la a doua, preţul va scădea obligatoriu cu 25%. Aşadar, în 90% dintre cazuri, în ultima vreme, nu se prezintă nimeni la prima licitaţie pentru bunurile executate silit şi astfel băncile sunt forţate să pornească a doua licitaţie de la 75% din preţul evaluat iniţial”, a declarat, într-un comunicat, Elena Puică, directorul comercial al portalului executari.com.

Astfel, după reducerea preţului cu 25%, o garsonieră în Bucureşti, pe Bulevardul Corneliu Coposu, având o suprafaţă de 16,7 metri pătraţi, a ajuns la un preţ de 8.460 euro. În Tulcea, pe strada Taberei, o garsonieră cu 19,5 metri pătraţi este vândută cu 7.500 de euro, în timp ce în Arad o garsonieră cu 33 metri pătraţi costă 8.500 de euro, iar în Vaslui, la 26 de metri pătraţi, preţul este de 4.250 de euro. În Bacău, o garsonieră de 45,3 metri pătraţi costă 8.850 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, în Videle o locuinţă de 50 de metri pătraţi costă 14.400 de euro, iar în Sovata 53,71 metri pătraţi se vând cu 19.250 de euro. În Năvodari, două camere de 46 metri pătraţi sunt licitate de la preţul de 17.730 euro, în timp ce în Vatra Dornei 48 de metri pătraţi se vând la preţul de 20.400 de euro.

În Bucureşti sunt la vânzare la preţuri reduse câteva zeci de apartamente cu două camere. Spre exemplu, un apartament de 35 de metri pătraţi, localizat în sectorul 5 (Şoseaua Sălaj) este scos pe piaţă la preţul de 21.570 euro, iar altul de 38 de metri pătraţi, în sectorul 4 (Aleea Dolina) costă 25.000 de euro.

Şi apartamentele cu trei camere beneficiază de reduceri în oferta actuală a băncilor. De exemplu, în oraşul Moreni, judeţul Dâmboviţa, un apartament cu trei camere cu o suprafaţă de 81 de metri pătraţi se tranzacţionează la preţul de 27.000 de euro. În Giurgiu, un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă de 83,53 metri pătraţi, se vinde cu 20.150 euro.

Preţurile nu includ TVA.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.