spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Neamţ: Tentativă de atentat cu bombă asupra unui interlop din Piatra Neamţ

- Advertisement -

Trei persone au fost reţinute de poliţiştii nemţeni, după ce au fost prinse în flagrant, în noaptea de joi spre vineri, montând un pachet explozibil sub maşina unui interlop din municipiul Piatra Neamţ.

Comisarul şef Paul Tablan, inspectorul şef al IPJ Neamţ a declarat, pentru AGERPRES, că persoana vizată de pachetul cu exploziv este Bogdan Mararu (37 ani), fratele lui Gheorghiţă Mararu (32 ani), ucis cu mai multe focuri de armă într-o cafenea din Piatra Neamţ, pe 14 noiembrie 2010.

Potrivit inspectorului şef al IPJ Neamţ, cei trei suspecţi sunt din Târgu Ocna, judeţul Bacău dar mai este vizată şi o a patra persoană care are calitatea de instigator, şi care încă nu a fost prinsă.

‘I-am prins în flagrant în jurul orei 02.30 pe cei trei şi i-am reţinut. Îi aveam în vizor de mai multă vreme în acest caz. Nu ştim încă ce material exploziv este, c4 sau trotil dar nici nu vom putea spune pentru că aşa este ancheta. Aşteptăm geniştii de la Bucureşti care urmează să dezamorseze încărcătura explozivă. Aşteptăm concluziile specialiştilor, nu au ajuns specialiştii de la Bucureşti. Din declaraţiile luate de la cei prinşi în flagrant şi din indicii, pentru că i-am supravegheat, este vorba de material exploziv’, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al IPJ Neamţ.

Potrivit sursei citate, locatarii blocului în faţa căruia se află maşina şi în care stă şi Bogdan Mararu au fost evacuaţi iar perimetrul este asigurat.

Cei trei suspecţi au vârste cuprinse între 26 şi 30 de ani.

Ancheta este coordonată de Cezar Talpău, procurorul şef al Parchetului Bacău şi a inclus ofiţeri ai SRI, IPJ şi DIICOT Neamţ şi Bacău.

Pe 14 noiembrie 2010, Cristian Chilat, zis Falău a intrat înarmat cu un pistol în ”Cafe Latino” din Piatra Neamţ şi l-a împuşcat mortal pe Gheorghiţă Mararu, fratele mai mic a lui Bogdan Mararu. De asemenea, Falău l-a rănit cu trei gloanţe şi pe Bogdan Mararu. Falău a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

Între agresor şi victime au existat relaţii conflictuale de-a lungul anilor soldate cu incendieri de autoturisme de lux şi violenţe. Situaţia a degenerat odată cu tentativa de asasinat asupra lui Dumitru Mironescu, un alt interlop din Piatra Neamţ, prieten cu Falău. Pe de altă parte, Dumitru Mironescu este acuzat de procurori că ar fi complicele lui Falău la comiterea crimei.

Pe 14 februarie 2011, după exact trei luni de la săvârşirea crimei asupra lui Gheorghiţă Mararu, a avut loc a doua tentativă de asasinat împotriva lui Dumitru Mironescu. În urma loviturilor primite, Mironescu a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale, având fracturi craniene, la mâini şi picioare, precum şi leziuni interne grave, care i-au pus viaţa în pericol. Toţi cei 5 agresori care au participat la comiterea faptei au fost prinşi şi arestaţi preventiv, cu excepţia lui Adrian Botez, faţă de care s-a emis un mandat de arestare în lipsă.

În urma asasinatului din 14 noiembrie 2010, de la Cafe Latino, inspectorul şef al IPJ Neamţ de la vremea respectivă, Aurelian Vasea Şoric a fost demis şi exclus din Poliţie după ce a declarat, într-o conferinţă de presă, că fraţii Mararu nu sunt interlopi pentru că dau bani cu camătă. Aurelian Vasea Şoric are casa construită în aceeaşi curte în care avea casa Gheorghiţă Mararu, interlopul ce avea să fie asasinat în Cafe Latino.

La aproape două luni de la crimă, biroul notarial al soţiei lui Vasea Şoric, spaţiu aflat chiar în curtea casei, a fost incendiat cu cocktail Molotov, aruncat în interiorul încăperii, după ce a fost spart un geam, doar că autorul sau autorii nu au fost prinşi nici până acum.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.