spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

ONU vrea să folosească avioane fără pilot în misiunile sale de menţinere a păcii

- Advertisement -

Naţiunile Unite, care examinează modalităţile de modernizare a operaţiunilor lor de menţinere a păcii, intenţionează să mobilizeze pentru prima dată o flotă proprie de avioane fără pilot de supraveghere în misiunile din Africa Centrală şi de Vest.

Departamentul ONU pentru Menţinerea Păcii a notificat Congo, Rwanda şi Uganda că intenţionează să mobilizeze cel puţin trei avioane fără pilot de supraveghere, neechipate cu armament, în estul Congo. Această acţiune este primul pas către integrarea sistemelor de supraveghere aeriană fără pilot în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii, relatează Washington Post, în ediţia electronică.

Efortul întâmpină însă rezistenţă din partea guvernelor, în special a celor din ţările în curs de dezvoltare, care se tem că avioanele fără pilot vor deschide calea unui nou front de strâgere de informaţii dominat de puterile occidentale şi care ar putea înlocui unităţile de africani şi asiatici care sunt în prezent ochii şi urechile Naţiunilor Unite pe teren în misiunile de menţinere a păcii.

„Africa nu trebuie să devină un laborator al instrumentelor de informaţii din străinătate”, a declarat Olivier Nduhungirehe, un diplomat rwandez la ONU. „Nu ştim dacă aceste avioane fără pilot vor fi folosite pentru strângerea de informaţii din Kigali, Kampala, Bujumbura sau din întreaga regiune”.

Folosirea tot mai intensă a avioanelor fără pilot de către Statele Unite în Pakistan şi Yemen pentru a identifica şi ucide suspecţi de terorism a amplificat îngrijorarea privind utilizarea lor în cadrul misiunilor multilaterale de menţinere a păcii.

Oficialii ONU au încercat însă să tempereze suspiciunile, afirmând că nu există nicio intenţie de a echipa aceste avioane cu armament sau de a spiona ţările care nu au consimţit folosirea lor.

Avioanele fără pilot ale ONU vor avea o rază de acţiune de aproximativ 240 de kilometri şi o autonomie de zbor de 12 ore. Ele vor fi echipate cu tehnologie infraroşu care poate depista trupele ascunse în pădure sau care operează noaptea, permiţându-le să urmărească mişcările miliţiilor înarmate, să asiste patrulele care se îndreaptă spre teritoriile ostile şi să documenteze atrocităţile.

„Vor fi doar camere de luat vederi zburătoare”, a declarat un oficial ONU sub acoperirea anonimatului. „Cea mai bună metodă a noastră de protecţie este avertizarea din timp. Am avut recent o patrulă prinsă într-o ambuscadă în Darfour. Dacă am fi avut un avion fără pilot înaintea patrulei, acesta ar fi depistat ambuscada”, a explicat el. „Dacă ştii din timp că grupările armate se mişcă în formaţie de atac sau de luptă, poţi avertiza civilii”, a adăugat el.

Naţiunile Unite, care au peste 100.000 de căşti albastre care operează în cadrul a 15 misiuni de menţinere a păcii, văd aceste avioane fără pilot drept o alternativă law-cost pentru elicopterele de supraveghere, destul de scumpe.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.