spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Sicriul cu trupul neînsufleţit al IPS Epifanie Norocel, depus în Catedrala Arhiepiscopală Buzău

- Advertisement -

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Arhipiescopului Buzăului şi Vrancei a fost depus, marţi dimineaţă, la catedrala din centrul municipiului Buzău, unde credincioşii vor putea merge pentru a aprinde o lumânare, înaltul prelat urmând să fie înmormântat joi, într-o criptă din catedrală.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al IPS Epifanie Norocel a ajuns la Buzău în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 01.00, fiind depus în vechea catedrală din municipiu, unde enoriaşii nu au avut acces, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marţi dimineaţă, începând cu ora 8.00, a fost oficiată Sfânta Liturghie, după care sicriul cu trupul neînsufleţit al arhipiescopului a fost scos din vechea catedrală, fiind dus în Catedrala Arhiepiscopală din centrul Buzăului.

Cei care vor dori să îşi ia ramas bun de la înaltul ierarh o pot face începând de marţi, ora 10.00.

Potrivit reprezentanţilor Arhipiescopiei Buzăului şi Vrancei, înmormîntarea va avea loc joi, între orele 11.00 şi 13.00, Arhiepiscopul Epifanie urmând să fie înhumat în cripta pregătită în catedrala din municipiul Buzău.

La funeralii sunt aşteptaţi să participe patriarhul Daniel, IPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, precum şi numeroase feţe bisericeşti.

Până la înmormântarea arhipiescopului Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, în bisericile din Vrancea şi Buzău va fi doliu, urmând să se oficieze slujbe de pomenire a înaltului prelat. De asemenea, clopotele vor fi trase de trei ori pe zi, la orele 8.00, 12.00 şi 16.00.

Potrivit unor surse medicale, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a decedat în urma unei embolii pulmonare. Practic, este vorba despre un cheag care, eliberat în circulaţia sanguină, migrează şi se opreşte într-o arteră pulmonară.

Arhipiescopul Epifanie suferea de afecţiuni cardiace de mai multă vreme şi se afla sub tratament de specialitate, medicii precizând că embolia pulmonară apare cu precădere la bolnavii cu afecţiuni cardiace.

IPS Epifanie Norocel a încetat din viaţă luni seară, la vârsta de 80 de ani, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi, din oraşul vrâncean Panciu.

Arhipiescopia Buzăului şi Vrancei a precizat, marţi, într-un comunicat de presă, că IPS Epifanie Norocel a participat, luni dimineaţă, la slujba religioasă organizată la o biserică din municipiul Buzău, după care s-a împărtăşit cu sfintele taine. Apoi, înaltul prelat a pornit spre judeţul Vrancea, unde a vizitat mai multe aşezăminte monahale, ultima vizită programată fiind cea la mănăstirea Brazi din Panciu. În apropierea oraşului Panciu, înaltul prelat i-a spus şoferului care îl transporta cu maşina de serviciu că se simte rău.

Imediat, la faţa locului a fost chemată ambulanţa, prin intermediul Serviciului Unic de urgenţă 112, iar IPS Epifanie Norocel a fost transportat la spitalul din Panciu, unde medicii au încercat resuscitarea acestuia, însă înaltul ierarh a murit, decesul fiind constatat în jurul orei 19.45, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea şi Poliţiei locale.

Patriarhia Română a precizat că, până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, „care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”.

Arhiepiscopul Epifanie Norocel împlinise 80 de ani la jumătatea lunii decembrie 2012.

Născut la data de 14 decembrie 1932, în localitatea suceveană Mălini, Epifanie Norocel a fost în Mănăstirea Râşca, din judeţul Suceava, între 1948 şi 1950, fiind tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ şi hirotonit ierodiacon în 1953.

IPS Epifanie a făcut studii la Seminariile teologice din Mănăstirea Neamt (1951-1955) şi Curtea de Argeş (1955-1956), la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1957- 1959) şi la Academia Teologică din Sofia (1959-1961), unde a obţinut licenţa.

Înaltul ierarh a făcut cursuri de doctorat specialitatea Istoria bisericească universală la lnstitutul Teologic Universitar din Bucureşti (1961 – 1962), Ia Academia duhovnicească din Moscova – Zagorsk (1962 – 1964), şi din nou la Bucureşti (1966 -1968).

Epifanie Norocel a fost profesor la Scoala monahală din Mănăstirea Dragomirna (1956-1957), preot şi slujitor la Mănăstirea Putna (1964-1965), profesor la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ (1 mart. 1965 – 30 iun. 1971), director al Seminarului (1 ianuarie 1967 – 1 ianuarie 1971).

A fost hirotonit ieromonah în 1967, hirotesit protosinghel în 1968, fiind apoi arhimandrit (1971), stareţ al Mănăstirii Neamţ (1 ianuarie 1971 – octombrie 1975).

La 16 octombrie 1975 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române episcop vicar al Arhiepiscopiei Tomosului şi Dunării de Jos, cu titlul „Tomitanul”, cu sediul în Constanţa, fiind înscăunat la 9 noiembrie 1975.

La 25 aprilie 1982 a fost ales Episcop al Buzăului, fiind instalat în 4 iulie 1982, unde a păstorit până la momentul decesului.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.