spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Băsescu: Atacurile mass-media la magistraţi confirmă că e o vulnerabilitate la securitatea naţională

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atacurile din 2012 ale unor trusturi media la adresa magistraţilor CC, CSM, ICCJ, Parchetului General sau DNA confirmă afirmaţia din strategia de securitate naţională propusă în 2010 potrivit căreia unele trusturi de presă reprezintă o vulnerabilitate.

„În 2010 am adoptat o strategie de securitate naţională care este foarte în regulă pentru Parlament, dar nu este aprobată nici acum, dintr-un singur motiv, pentru că nu am vrut să scot de acolo afirmaţia, deci nu la riscuri, la vulnerabilităţi, că sunt trusturi mass-media care sunt o vulnerabilitate pentru securitatea naţională şi mă refeream acolo exact la discreditarea unor instituţii. Ce s-a întâmplat în 2012 cu judecători ai Curţii Constituţionale, cu magistraţi din CSM, cu judecători ai ICCJ, cu procurori de la Parchetul General şi DNA confirmă pe deplin această afirmaţie”, a spus Băsescu la şedinţa plenului CSM de vineri.

El a subliniat că atacurile din 2012 în acest sens reprezintă „cea mai dramatic-negativă evoluţie din ultimii ani şi paşi înapoi făcuţi de cei care se revendică a patra putere în stat, parte din ei, că nu toţi ziariştii sunt aici, nu toate trusturile media sunt aici”.

Băsescu a subliniat că trebuie găsită împreună cu Ministerul Justiţiei o soluţie de protejare a justiţiei.

„Avem această vulnerabilitate şi ea probabil că trebuie tratată legal. Pentru că nu se utilizează numai împotriva instituţiilor care fac parte din sistemul de justiţie al României, se utilizează şi împotriva altor instituţii (…) Dar când un trust mass-media toacă de dimineaţă până seara magistraţii în bătălia de discreditare a instituţiilor deja lucrurile sunt grave şi poate că, e şi doamna ministru (Mona Pivniceru – n.r.) aici, poate găsim o soluţie de protejare a justiţiei de astfel de atacuri”, a spus el.

Potrivit lui Băsescu, aceste atacuri ale trusturilor de presă au vizat „distribuirea neîncrederii pe întregul sistem”, care este în interesul „grupărilor de tip mafiot”.

„Pentru că de fapt intenţia a fost să se distribuie neîncrederea pe întregul sistem. Nicio grupare de tip mafiot nu are nevoie de justiţie puternică, e cea mai mare teamă a ei, să nu avem justiţie puternică sau justiţie credibilă”, a argumentat el.

Totodată, şeful statului a arătat că justiţia nu are mijloacele de influenţă ale trusturilor mass-media, ci mecanisme de autoreglare internă.

„Pentru satisfacerea intereselor lor de discreditare a magistraţilor se utilizează mijloace de influenţă infinit mai mare decât are sistemul judiciar. Sistemul judiciar de regulă tace şi reacţionează instituţional (…) Cu atât mai mult cu cât justiţia are propriul ei sistem de justiţie internă, are inspecţie, are hotărârile CSM care sunt executorii, pot fi atacate doar la Înalta Curte, deci justiţia se autoreglează şi atunci nu este nevoie de campanii de discreditare a unui sistem”, a mai spus Băsescu.

Declaraţia a fost făcută după ce preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a declarat că în 2012 foarte mulţi politicieni au depăşit limitele permisive ale discursului public, ţinând să menţioneze că s-a bucurat pentru faptul că şeful statului a solicitat tuturor forţelor politice să nu aducă atingere independenţei justiţiei.

Judecătoarea Livia Stanciu a spus că au existat politicieni care au încercat să inducă ideea implicării politicului în justiţie şi să îi discrediteze pe acei magistraţi care, pe baza probelor existente la dosare, au pronunţat pedepse disuasive inslusiv în dosare de corupţie la nivel înalt.

Preşedintele instanţei supreme a subliniat că acest lucru este inadmisibil şi reprezintă o încercare de culpabilizare a judecătorilor şi procurorilor care au avut curajul de a face acte de dreptate pe bază de probe în dosare.

„S-a produs o încălcare extrem de gravă, sper să nu se mai întâmple”, a spus Livia Stanciu, precizând că întregul corp de magistraţi din CSM trebuie să ia poziţie şi să arate că aceasta înseamnă încălcarea separaţiei puterilor în stat.

Totodată, Livia Stanciu a arătat că în 2012 conducerea CSM a avut curajul de a ieşi public şi de a-i apăra pe magistraţi, pe membrii CSM care au fost atacaţi dur de unele posturi de televiziune. Ea a precizat că au fost televiziuni la care s-au făcut campanii extrem de agresive la adresa membrilor CSM, cu referire la fapte inexistente, încercând în acest fel să fie împiedicat CSM să-şi exercite atribuţia constituţională pe care o are.

Livia Stanciu a spus că dacă se doreşte o justiţie modernă, corectă, trebuie ca şi celelalte puteri să înţeleagă că separaţia puterilor în stat şi mai ales echilibrul acestora nu înseamnă antagonism, ci complementaritate şi colaborare în realizarea unui act de justiţie corect.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.